L**** I***
ReclamantŞ***** S******* B****
PârâtAdmite în parte acţiunea.
Amână pronunţarea hotărârii la data de 02.11.2012. Pronunţată în şedinţa publică din data de 29.10.2012.
Amână pronunţarea hotărârii la data de 29 octombrie 2012, având în vedere pronunţarea deciziei în interesul legii 11/08.10.2012 a ICCJ şi observând că aceasta nu a fost publicată în Monitorul Oficial. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 22 octombrie 2012.
Admite cererea de amânare formulată în cauză de reprezentantul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Caraş-Severin, pentru pregătirea apărării. Amână judecarea cauzei la data de 22 octombrie 2012, dată la care reclamantul are termenul luat la cunoştinţă. Conform art.88 alin.1 pct.51 Cod procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, nu se mai impune citarea pârâtului, acesta având termen în cunoştinţă prin citaţie. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10 septembrie 2012.