D********* O******* L* A* R**** S* A********
ReclamantE******* D***** C*****
PârâtE******** M******
PârâtAdmite cererea
Hotarare 879/2013 din 23.01.2013Amână pronunţarea la data de 23.01.2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.01.2013Amână judecarea cauzei pentru data de 16.01.2013, pentru când se vor cita părţile, reclamantul cu menţiunea de a face dovada îndepliniri condiţiilor prevăzute de art.581 C.pr.civ. respectiv de a justifica urgenţa şi vremelnicia, precum şi de a face dovada înregistrării dosarului de fond cu acelaşi obiect. Pronunţată în şedinţă publică din data de 12.12.2012. Notă :după apelarea cauzei dar înainte de închiderea dezbaterilor se prezintă pentru reclamant av.Răuţă Valeriu căruia instanţa ii comunică mersul dezbaterilor. Reprezentantul reclamantului depune precizare de acţiune prin care transformă cererea de ordonanţă preşedinţială în acţiune de drept comun având ca obiect obligaţia de a face. Instanţa ia act de modificarea cererii.
Amână judecarea cauzei pentru data de 12.12.2012, pentru când se vor cita părţile, reclamantul cu menţiunea de a face dovada îndepliniri condiţiilor prevăzute de art.581 C.pr.civ. respectiv de a justifica urgenţa şi vremelnicia, precum şi de a face dovada înregistrării dosarului de fond. Pronunţată în şedinţă publică din data de 28.11.2012.