L**** C******
PetentÎn temeiul art. 449 alin. 1 lit. a C.pr.pen., admite cererea de contopire formulată de către petentul condamnat, în prezent în stare de deţinere în Penitenciarul Timişoara. Constată că fapta pentru care petentul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, prin s.p. nr. 051 Hv 101/10h 47 din 21.10.2010 a Tribunalului pentru Cauze Penale din Viena recunoscută prin sentinţa penală nr. 412/25.10.2011 a Curţii de Apel Bucureşti, este concurentă cu faptele pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare prin s.p. nr. 142/29.10.2010 a Judecătoriei Oraviţa, definitivă la data de 22.11.2010 prin neapelare. Descontopeşte pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită prin s.p. nr. 142/29.10.2010 a Judecătoriei Oraviţa, în următoarele pedepse componente : - 2 ani închisoare pentru furt calificat, prev. de art. 208-209 alin. 1 lit. g şi i C.p., cu aplic. art. 74 lit. c art. 76 lit. c C.p. şi a art. 37 lit a C.p., - două pedepse de câte 1 an şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de tentativă de furt calificat, prev. de art. 208-209 alin. 1 lit. g şi i C.p., cu aplic. art. 74 lit. c , art. 76 lit. c C.p. şi a art. 37 lit a C.p., - 20 de zile închisoare pentru distrugere prev. de art. 217 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2, art. 74 lit. c, art. 76 lit. c şi art. 37 lit. a C.p.. În temeiul art. 33 lit. a, 34 alin. 1 lit. b C.p., contopeşte următoarele pedepse : - pedeapsa de 3 ani închisoare, prin s.p. nr. 051 Hv 101/10h 47 din 21.10.2010 a Tribunalului pentru Cauze Penale din Viena recunoscută prin sentinţa penală nr. 412/25.10.2011 a Curţii de Apel Bucureşti - 2 ani închisoare pentru furt calificat, prev. de art. 208-209 alin. 1 lit. g şi i C.p., cu aplic. art. 74 lit. c art. 76 lit. c C.p. şi a art. 37 lit a C.p., - două pedepse de câte 1 an şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de tentativă de furt calificat, prev. de art. 208-209 alin. 1 lit. g şi i C.p., cu aplic. art. 74 lit. c , art. 76 lit. c C.p. şi a art. 37 lit a C.p., - şi pedeapsa de 20 de zile închisoare pentru distrugere prev. de art. 217 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2, art. 74 lit. c, art. 76 lit. c şi art. 37 lit. a C.p. în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 6 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 71 C.pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit. a teza a II a şi lit b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 88 şi art. 36 alin. 3 C.p., deduce perioada executată de la 29.06.2010 la zi. Anulează mandatele nr. 173/2010 din 22.11.2010 emis de Judecătoria Oraviţa în baza s.p. 142/29.10.2010 a Judecătoriei Oraviţa şi mandatul emis în baza s.p. nr. 051 Hv 101/10h 47 din 21.10.2010 a Tribunalului pentru Cauze Penale din Viena, recunoscută prin sentinţa penală nr. 412/25.10.2011 a Curţii de Apel Bucureşti şi dispune emiterea unui nou mandat potrivit pedepsei stabilite prin prezenta sentinţă. În temeiul art.192 al.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru petentul condamnat. Pronunţată în şedinţă publică azi 10.09.2012.
Amână pronunţarea pentru data de 10.09.2012.
Revenirea cu adresa către Biroul de executări Penale din cadrul Curţii de Apel Bucureşti pentru a se comunica copia sentinţei penale dată în dosarul nr. 8665/2/2011 prin care s-a dispus recunoaşterea în România a sentinţei Tribunalului Landului pentru cazuri penale Viena nr. 051HV101/10k prin care petentul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare. Amână judecarea cauzei la data de 05.09.2012, C5P, sala 275, pentru când se citează petentul condamnat. Pronunţată în şedinţă publică, azi 03.08.2012.
Amână judecarea cauzei la data de 03.08. 2012. Se emite adresă către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Caraş Severin- Direcţia Caziere precum şi către Biroul de executări Penale din cadrul Curţii de Apel Bucureşti. Pronunţată în şedinţa publică din 20.06.2012.