H***** C********* S******
Recurent InculpatN****** T******* I****
Recurent InculpatS** D****** S****
Intimat Parte civilădecizia penală nr. 1805 - Admite recursurile declarate de recurenţii–inculpaţi H***** C********* S****** şi N****** T******* I**** împotriva sentinţei penale nr. 878/29.03.2012 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. 32713/4/2011. Casează în parte sentinţa penală recurată şi rejudecând: În baza art. 208 al.1, 209 al.1 lit. a şi e Cp cu aplicarea art. 41 al.2 Cp, art. 74 al.1 lit. b Cp, art. 76 lit. c Cp şi art. 80 Cp condamnă inculpatul H***** C********* S****** la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată. În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului H***** C********* S****** drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 86 ind. 1 C.p. suspendă sub supraveghere executarea pedepsei aplicate inculpatului H***** C********* S****** pe un termen de încercare de 4 ani, termen stabilit în condiţiile art. 86 ind. 2 C.p. În baza art. 86 ind. 3 al. 1 C.p. pe durata termenului de încercare, inculpatul H***** C********* S****** se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, potrivit programului întocmit de această instituţie; b) să anunţe, în prealabil, Serviciului de Probaţiune orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice Serviciului de Probaţiune, schimbarea locului de muncă; d) să comunice Serviciului de Probaţiune, informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. În baza art. 71 al.5 C.p. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale. În baza art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului H***** C********* S****** asupra dispoziţiilor art. 864 C.p., a căror nerespectare atrage revocarea beneficiului suspendării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 208 al.1, 209 al.1 lit. a şi e Cp cu aplicarea art. 41 al. 2 Cp, art. 74 al. 1 lit. b Cp, art. 76 lit. c Cp şi art. 80 Cp condamnă inculpatul N****** T******* I**** la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată. În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului N****** T******* I**** drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 86 ind. 1 C.p. suspendă sub supraveghere executarea pedepsei aplicate inculpatului N****** T******* I**** pe un termen de încercare de 4 ani, termen stabilit în condiţiile art. 86 ind. 2 C.p. În baza art. 86 ind. 3 al. 1 C.p. pe durata termenului de încercare, inculpatul N****** T******* I**** se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, potrivit programului întocmit de această instituţie; b) să anunţe, în prealabil, Serviciului de Probaţiune orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice Serviciului de Probaţiune, schimbarea locului de muncă; d) să comunice Serviciului de Probaţiune, informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. În baza art. 71 al.5 C.p. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale. În baza art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului N****** T******* I**** asupra dispoziţiilor art. 86 ind. 4 C.p., a căror nerespectare atrage revocarea beneficiului suspendării pedepsei sub supraveghere. Constată că acţiunea civilă formulată de partea civilă SC Dedeman SRL a rămas fără obiect, prejudiciul în cuantum de 6758 lei fiind achitat părţii civile. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În baza art. 192 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina statului. Onorariul parţial al avocatului din oficiu în cuantum de câte 100 lei pentru fiecare recurent-inculpat se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei . Definitivă . Pronunţată în şedinţă publică azi, 26.09.2012.
pt angajare av ales