D******* A********
Apelant InculpatÎn baza art. 257 alin.1 Cp cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp, art. 320/1 alin. 1,2,3,4,7 Cpp condamnă pe inculpatul D******* A******** la 1 an şi 4 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, faptă comisă în vara anului 2010 – decembrie 2010. În baza art. 257 alin. 1 Cp cu aplicarea art. 33 lit. a Cp, art. 320/1 alin. 1,2,3,4,7 Cpp, condamnă pe acelaşi inculpat la câte 6 (şase) pedepse pentru comiterea a şase infracţiuni de trafic de influenţă, comise în primăvara anului 2009 şi respectiv vara anului 2011, de câte 1 an şi 4 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a – 34 lit. b Cp dispune contopirea celor şapte pedepse aplicate inculpatului, de câte 1 an şi 4 luni închisoare, urmând să execute pedeapsa cea mai grea, sporită cu 4 luni, în total va executa 1 an şi 8 luni închisoare. În baza art. 71 Cp aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând din interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cp pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 350 Cpp, menţine starea de arest a inculpatului şi potrivit art. 88 Cp deduce din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive cuprinsă între: 4.04.2012 – 27.06.2012. În baza art. 257 alin. 2 Cp în referire la art. 256 alin. 2 Cp şi art. 118 lit. d Cp dispune confiscarea de la inculpat a sumei totale de 2.200 Euro (sau contravaloarea acesteia la data punerii în executare a sentinţei) şi 5.970 lei şi-l obligă la plata acestora către stat. În baza art. 189 – 191 Cpp, obligă pe inculpat la 1.200 lei ron cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei ron reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu în faza de urmărire penală (avocat Dimofte Felicia Andreea), care se avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti către Baroul Brăila. Cu apel în termen de 10 zile.
Amână pronunţarea cauzei la data de 27 iunie 2012
Pentru studierea dosarului
În baza art. 300/1 alin. 1 şi 3 Cpp menţine starea de arest a inculpatului D******* A********. Cu recurs în termen de 24 ore de la comunicare.