C***** V* V*****
Petenttermen preschimbat la data de 29.10.2012.
Admite propunerea de liberare condiţionată privind de petentul condamnat C***** V* V*****. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 2509/2011 emis de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în baza sentinţei penale nr. 1746/2011. Pune în vedere condamnatului dispoziţiile art. 61 Cod penal, privind revocarea liberării condiţionate. În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul pentru asistenţa juridică din oficiu se plăteşte conform Protocolului încheiat între Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Barourilor din România . Măsura dispusă se comunică Administraţiei locului de deţinere a inculpatului. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi de la comunicare pentru petentul condamnat. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.10.2012.