P**** D****
ReclamantS* M****** M C****** S** R********
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei cu privire la capătul de cerere prin care se solicită să se consemneze în cartea de muncă că reclamantul a lucrat cu normă întreagă în perioada noiembrie 2008- 31 decembrie 2010. Admite excepţia inadmisibilităţii cu privire la capătul de cerere prin care se solicită să se consemneze în cartea de muncă faptul că reclamantul a lucrat cu normă întreagă în perioada 01 ianuarie- mai 2011. Respinge capătul 4 de cerere, referitor la obligarea pârâtei să consemneze în cartea de muncă faptul că reclamantul a lucrat cu normă întreagă, ca formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă pentru perioada noiembrie 2008- 31 decembrie 2010 şi ca inadmisibilă pentru perioada 01 ianuarie- mai 2011. Admite în parte cererea, astfel cum a fost precizată. Constată că, în perioada noiembrie 2008- mai 2011, reclamantul a lucrat în cadrul societăţii pârâte cu normă întreagă. Obligă pârâta să vireze la bugetul de stat toate contribuţiile aferente perioadei menţionate, lucrată cu normă întreagă. Obligă pârâta să depună la Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea o declaraţie nominală de asigurare rectificativă cu privire la noua contribuţie de asigurări sociale, corespunzătoare perioadei menţionate, lucrată cu normă întreagă. Respinge cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică.
Hotarare 50/2013 din 18.01.2013Amână pronunţarea la data de 18 ianuarie 2013.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.01.2013Amână pronunţarea la data de 17 ianuarie 2013, pentru a depune reclamantul cerere de renunţare la capătul 4 din cererea completatoare şi la cheltuielile de judecată.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.01.2013Amână judecarea cauzei faţă de cererea formulată de reclamant prin apărător.
Amână judecarea cauzei faţă de cererea formulată de apărătorul reclamantului, pentru a lua cunoştinţă de înscrisurile depuse de reclamant.
Amână judecarea cauzei pentru administrarea probei cu înscrisuri.
Amână judecarea cauzei pentru rezolvarea litigiului pe cale amiabilă.