S****** V*****
PetentÎn temeiul art.450 al.1 C.pr.pen. raportat la art.59 C.pen., admite propunerea comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Timişoara în ceea ce priveşte acordarea liberării condiţionate a petentului condamnat în stare de deţinere în Penitenciarul Timişoara în executarea pedepsei de 3 ani si 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 448/2010 pronunţată de Judecatoria Lugoj pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 209 C.pen. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 838/2011 emis de Judecatoria Lugoj in executarea sentintei sus mentionate ,atrăgându-i-se atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art.61 C.pen. În temeiul art.192 al.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul cuvenit aparatorului din oficiu desemnat pentru petent ,in cuantum de 100 lei, se va achita din fondurile Ministerului Justitiei către Baroul Timiş. Cu drept de recurs în 3 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru petentul condamnat. Pronunţată în şedinţa publică din 5.12.2012.