S***** M*****
InculpatT**** N******
Parte vătămatăT**** E****
Parte vătămatăTermen preschimbat.
Admite sesizarea din oficiu. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta sentinţei penale nr. 50/10.01.2013 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 33361/215/2012, privind pe inculpatul S***** M*****, în sensul că se va trece corect „Dispune revocarea beneficiului liberării condiţionate pentru restul de 654 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicat prin s.p.nr. 93/19.01.2010 a Judecătoriei Craiova, rest pe care îl contopeşte cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.” în loc de „Dispune revocarea beneficiului liberării condiţionate pentru restul de 654 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicat prin s.p.nr. 931/19.01.2010 a Judecătoriei Craiova, rest pe care îl contopeşte cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.”. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15.01.2013.
În baza art.208 al.1, 209 al.1 lit.g şi i Cp cu aplicarea art. 37 lit.a Cp, art.3201 al.7 Cpp Condamnă pe inculpatul S***** M*****, la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art.61 al.1 teza II Dispune revocarea beneficiului liberării condiţionate pentru restul de 654 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicat prin s.p.nr. 931/19.01.2010 a Judecătoriei Craiova, rest pe care îl contopeşte cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare. Face aplicarea art.64 lit.a teza II, lit.b Cp, 71 Cp În baza art.350 Cpp, 88 Cp Menţine starea de arest a inculpatului şi deduce din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive, de la 18.11.2012 la zi. În baza art. 16/1 alin. 3 C.p.p, rap. la art. 346 C.p.p. admite acţiunea civila formulata de partea civila T**** N******, şi obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei către aceasta, cu titlu de despăgubiri civile. Dispune restituirea către inculpatul Scurtu Ştefan a tefefonului marca Nokia 2330, depus la Camera de Corpuri delicte a IPL Dolj În temeiul art. 191 alin.1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 1100 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei onorariu avocat oficiu. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.01.2013
În baza art. 3001 rap. la art. 160 Cpp. Menţine măsura arestului preventiv luată faţă de inculpatul S***** M***** prin încheierea nr. 160/18.11.2012 a Judecătoriei Craiova, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare nr. 196/18.11.2012. Respinge cererea inculpatului privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligaţia de nu părăsi localitatea sau ţara. Preschimbă termenul de fond de la data de 17.01.2013 la data de 10.01.2013 pentru când se emite adresă către IPJ Gorj să înainteze fişa de cazier judiciar a inculpatului, se citează inculpatul şi părţile vătămate cu menţiunea de a comunica la dosarul cauzei dacă se constituie parte civilă în procesul penal iar în caz afirmativ să comunice cuantumul pretenţiilor şi probele de care doreşte să se folosească în dovedirea acestora. Cu drept de recurs în 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13.12.2012, ora 13.40.