F******** I**
Intimat InculpatD***** B********* C*********
Recurent Parte civilădecizia penală nr. 938 - În baza art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. d C.p.p. admite recursul declarat de partea civilă D***** B********* C********* împotriva sentinţei penale nr. 37/08.02.2012 pronunţată de Judecătoria Urziceni în dosarul nr. 3338/330/2011. Casează în parte sentinţa penală atacată şi rejudecând în fond: În baza art. 86 ind. 1 C.p. dispune suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului F******** I** sub supraveghere, pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 86 ind. 2 C.p. În baza art. 86 ind. 3 C.p. pe durata termenului de încercare inculpatul F******** I** trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ialomiţa; b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d)să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă; Atrage atenţia inculpatului F******** I** asupra dispoziţiilor art. 86 ind. 4 C.p. În baza art. 71 alin. 5 C.p. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate. În baza art. 192 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în recursul părţii civile rămân în sarcina acestuia. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în cuantum de 200 lei , se suporta din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11.05.2012.
pentru a se comunica dovada de comunicare a sentinţei către partea civilă pentru a se verifica dacă recursul este introdus în termen