Dosar 33394/325/2012 din 03.12.2012

vătămarea corporală din culpă (art. 184 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 33394/325/2012
Data dosar:
03.12.2012
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
vătămarea corporală din culpă (art. 184 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.03.2013 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • Condamnare

    În temeiul art. 184 alin. 2, 4 C.p. cu aplicarea art. 3201 alin. 7 C.p.p., condamnă inculpatul la pedeapsa de: - 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a, lit b) Cod penal pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 Cod penal. În temeiul art. 81 C. pen, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilind termen de încercare de 2 ani şi 8 luni, în condiţiile art. 82 C. pen. În temeiul art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 C.pen., în sensul că, săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate, are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea ulterioară, respectiv că dacă, până la expirarea termenului de încercare inculpatul nu a stabilit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, instanţa va dispune revocarea suspendării pedepsei, dispunând executarea pedepsei. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art. 14 şi 346 alin.1 Cod procedură penală, raportat la art. 1357 Cod civil, art.49 alin.1 şi art.50 alin.1 din Legea nr.136/1995, admite in parte acţiunea civilă formulată de partea civilă T.F şi obligă inculpatul, alături de asigurătorul în limitele contractului de asigurare, să plătească părţii civile T.F suma de 9744,64 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 10.000 euro cu titlu de daune morale. Respinge în rest acţiunea civilă ca neîntemeiată. În baza art. 14 şi 346 alin.1 Cod procedură penală, raportat la art. 1357C.civ., rap. la art. 313 al. 1 din Legea 95/2006 modificată prin O.U.G. 72/2006, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă spital şi obligă inculpatul să plătească părţii civile suma de 6.221,79 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare. În baza art.193 alin. 1, 2 Cod procedură penală obligă inculpatul alături de asigurător să plătească părţii civile T.F suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariul apărătorului ales. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Dispune plata sumei de 200 lei din fondurile MJ în contul Baroului Timiş, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror, inculpat, partea civilă T.F şi asigurătorul şi de la comunicare pentru partea civilă spital Pronunţată în şedinţa publică din data de 25.03.2013.

    Hotarare 784/2013 din 25.03.2013
  • Sedinta din data de 18.03.2013 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • Amână pronunţarea

    La 25.03.2013

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.03.2013
  • Sedinta din data de 18.02.2013 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • Amână cauza

    Ia act de constituirea de parte civilă a persoanei vătămate T.F cu suma totală de 300.000 euro reprezentând daune materiale şi morale. Încuviinţează proba cu înscrisuri şi proba testimonială solicitate de către partea civilă T.F prin apărător ales. Amână judecarea cauzei la data de 18.03.201 Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.02.2013.

    Incheiere de sedinta din 18.02.2013
  • Sedinta din data de 21.01.2013 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • Amână cauza

    Ia act de constituirea de parte civilă formulată de partea civilă S******* C***** J******* D* U****** Timişoara. Încuviinţează cererea de amânare formulată de partea civilă T**** F*****. Amână judecarea cauzei la data de 18.02.2013, termen dat în cunoştinţă inculpatului, părţii civile T**** F***** şi asigurătorului de răspundere civilă, pentru când se va cita partea civilă S******* C***** J******* D* U****** Timişoara.

    Incheiere de sedinta din 21.01.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD