B***** G***** A*****
InculpatP*** A**** C********
Parte civilăÎn baza art. 334 cod de procedură penală Admite cererea de schimbare a încadrării juridice a infracţiunii de furt faptă prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1 cod penal în infracţiunea de abuz de încredere , faptă prevăzută şi pedepsită de art. 213 cod penal În baza art. 213 cod penal condamnă pe inculpatul B***** G***** A***** - la pedeapsa de 1 an închisoare . În baza art. 81 cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei În baza art. 82 cod penal stabileşte termenul de încercare de 3 ani , termen ce se compune din durata pedepsei la care se adaugă un interval de timp de 2 ani Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 cod penal Face aplicarea art. 71 cod penal şi interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a (dreptul de a fi ales ) şi b cod penal În baza art. 71 alin. 5 cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii dispune suspendarea executării pedepselor accesorii În baza art. 346 raportat la art. 14 cod de procedură penală în referire la art. 1381 – 1395 cod civil obligă inculpatul la plata despăgubirilor civile către partea civilă Plop Alina Adrian în sumă de 36.600 lei ce reprezintă prejudiciul nerecuperat . În baza art. 189 cod procedură penală stabileşte onorariul avocatului desemnat din oficiu – av. Brătescu Florentina Ancuţa la suma de 200 lei , sumă ce va fi avansată din fondurile M.J.L.C. către Baroul de avocaţi Constanţa . În baza art. 191 cod procedură penală obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 600 lei . Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă . Pronunţată în şedinţă publică - 24.10.2013
Hotarare 246/2013 din 24.10.2013Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul substituent al inculpatului. Prorogă pronunţarea privind schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina inculpatului din infracţiunea de furt prev.şi ped. de disp.art. 208 alin.1 din Codul penal în infracţiunea de abuz de încredere prev.şi ped. de disp.art.213 din Codul penal.
Incheiere de sedinta din 10.10.2013Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de reprezentantul Ministerului Public . Se va cita partea civilă la domiciliul ales indicat la fila 14 în dosarul de urmărire penală, respectiv în localitatea Techirghiol, str.Nicolae Bălcescu, nr.64, jud. Constanţa, la familia Stan Marian, cu menţiunea de a se prezenta personal în faţa instanţei de judecată la termenul următorul în vederea audierii şi prin afişare la locul săvârşirii infracţiunii, respectiv Consiliul Local Chirnogeni. Citaţia către partea civilă va mai purta menţiunea ca persoana care semnează de primirea acesteia să-şi menţioneze calitatea. Se va emite mandat de aducere pentru partea civilă.
Incheiere de sedinta din 12.09.2013Admite cererile de amânare a judecării cauzei formulate de reprezentantul Ministerului Public şi de către apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat. Se va reveni cu adresă către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba cu menţiunea de a comunica instanţei fişa de cazier judiciar a inculpatului. Se va cita partea civilă la domiciliul ales indicat la fila 14 în dosarul de urmărire penală, respectiv în localitatea Techirghiol, str.Nicolae Bălcescu, nr.64, jud. Constanţa, la familia Stan Marian, cu menţiunea de a se prezenta personal în faţa instanţei de judecată la termenul următori în vederea audierii.
Incheiere de sedinta din 13.06.2013Având în vedere că de la data eliberării fişei de cazier judiciar a inculpatului, respectiv 17.09.2012, au trecut mai mult de 6 luni, şi apreciind că justa soluţionare a cauzei impune obţinerea unei noi fişe de cazier judiciar privind pe inculpat, DISPUNE : Se va emite adresă către Inspectoratul de Poliţie al jud. Alba pentru a comunica instanţei fişa de cazier judiciar a inculpatului. Se va cita partea civilă P*** A**** C******** la domiciliul ales indicat în declaraţia anexată la fila nr. 14 din dosarul de urmărire penală, respectiv oraş Techirghiol, str. Nicolae Bălcescu nr. 64, jud. Constanţa (la familia Stan Marian). Pune în vedere inculpatului să se prezinte în instanţă la termenul de judecată următor fără a mai primi citaţie. Amână judecarea cauzei. Stabileşte termen de judecată la data de 13.06.2013. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.05.2013.
Incheiere de sedinta din 16.05.2013În temeiul dispoziţiilor art.199 alin.3 Cod pr. penală dispune scutirea conducătorul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, colonel Cojoc Costică, de plata amenzii judiciare în sumă de 100 lei aplicată prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 14.03.2013. Se va emite adresă către Biroul executări civile din cadrul Judecătoriei Mangalia în vederea îndeplinirii formalităţilor necesare sistării măsurilor luate pentru punerea în executare a sancţiunii aplicate de instanţă prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din data de 14.03.2013. Admite cererile de amânare a judecării cauzei formulate de reprezentantul Ministerului Public şi de către apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat. Se va cita inculpatul B***** G***** A*****. În temeiul dispoziţiilor art. 183 Cod pr. penală se va emite mandat de aducere pentru inculpat, cu menţiunea că neexecutarea mandatului va atrage sancţionarea şefului de poliţie de la domiciliul acestuia potrivit dispoziţiilor art. 198 Cod pr. penală. Se va cita partea civilă P*** A**** C******** la domiciliul ales indicat în declaraţia anexată la fila nr. 14 din dosarul de urmărire penală, respectiv oraş Techirghiol, str. Nicolae Bălcescu nr. 64, jud. Constanţa (la familia Stan Marian). Se vor cita martorii Borlea Ana Dorina şi Ciorbai Belcin, propuşi prin rechizitoriu. În temeiul dispoziţiilor art. 183 Cod pr. penală se vor emite mandate de aducere pentru martori, cu menţiunea că neexecutarea mandatelor va atrage sancţionarea şefului de poliţie de la domiciliul acestora potrivit dispoziţiilor art. 198 Cod pr. penală. Amână judecarea cauzei. Stabileşte termen de judecată la data de 16.05.2013. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.04.2013.
Incheiere de sedinta din 11.04.2013În temeiul disp. art.198 alin.(1) lit.b Cod procedură penală dispune amendarea comandantului Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Constanţa cu amendă judiciară în cuantum de 100 lei. Se va comunica persoanei amendate o copie a încheierii, cu menţiunea că poate formula cerere de scutire de la plata amenzii în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii. Se va emite adresă către Compartimentul executări civile din cadrul Judecătoriei Mangalia în vederea îndeplinirii formalităţilor necesare punerii în executare a sancţiunii aplicate de instanţă. Se va cita inculpatul B***** G***** A*****. În temeiul disp.art.183 Cod procedură penală se va emite mandat de aducere pentru inculpat. Se va cita partea civilă P*** A**** C******** la domiciliul ales indicat în declaraţia anexată la fila nr. 14 din dosarul de urmărire penală, respectiv oraş Techirghiol, str. Nicolae Bălcescu nr. 64, jud. Constanţa (la familia Stan Marian). Se vor cita martorii Borlea Ana Dorina şi Ciorbai Belcin, propuşi prin rechizitoriu.
Incheiere de sedinta din 14.03.2013Se va cita partea civilă P*** A**** C******** la domiciliul ales indicat în declaraţia anexată la fila nr. 14 din dosarul de urmărire penală, respectiv oraş Techirghiol, str. Nicolae Bălcescu nr. 64, jud. Constanţa (la familia Stan Marian). Se va cita inculpatul B***** G***** A*****. În temeiul dispoziţiilor art. 183 Cod pr. penală se va emite mandat de aducere pentru inculpat, cu menţiunea că neexecutarea mandatului va atrage sancţionarea şefului de poliţie de la domiciliul acestuia potrivit dispoziţiilor art. 198 Cod pr. penală. Se vor cita martorii Borlea Ana Dorina şi Ciorbai Belcin, propuşi prin rechizitoriu. Amână judecarea cauzei. Stabileşte termen de judecată la data de 14.03.2013. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.02.2013.
Incheiere de sedinta din 14.02.2013Având în vedere procedura nelegal îndeplinită cu partea civilă, În vederea legalei îndepliniri a procedurii de citare cu partea civilă, Dispune citarea părţii civile la adresa de domiciliu indicată în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia şi prin afişare la Consiliul Local al comunei Chirnogeni, judeţul Constanţa şi la uşa instanţei. Pune în vedere inculpatului şi martorei Borlea na Dorina să se prezinte la următorul termen de judecată fără a mai primi citaţii.
Admite cererea de amânare formulată de inculpat, fiind singurul termen acordat pentru angajare apărător. Pune în vedere martorilor să se prezinte la următorul termen de judecată fără a mai primi citaţii. Se va cita partea civilă la adresa de domiciliu.