M**** C******
PetentAdmite în parte plângerea formulată de petentul M**** C******. În temeiul art.2781 al.8 lit.b C.p.p. desfiinţează în parte ordonanţa procurorului din data de 19.07.2012 confirmată prin rezoluţia prim-procurorului nr.2665/II-2/2012 din 12.12.2012 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în dosarul de parchet nr.2001/P/2011. Dispune schimbarea temeiul de neîncepere a urmăririi penale dispusă prin ordonanţa procurorului din data de 19.07.2012 în dosarul de urmărire penală nr. 2001/P/2001 faţă de petentul M**** C****** sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art.85 alin.1 din OUG 195/2002, republicată în sensul că se vor reţine dispoziţiile art.10 alin.1 lit.d cod proc.pen în loc de cele prevăzute de art.10 alin.1 lit.b1 cod proc.pen., în cauză nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii sus-menţionate sub aspectul laturii subiective. Desfiinţează măsura aplicării sancţiunii cu caracter administrativ în cuantum de 400 de lei aplicată prin ordonanţa procurorului din data de 19.07.2012 în dosarul de urmărire penală nr.2001/P/2011 faţă de petentul M**** C****** sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art.85 alin.1 din OUG 195/2002, republicată. Menţine celelalte dispoziţii ale ordonanţei atacate. În temeiul art. 192 al.3 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.01.2013.