S******* C********
InculpatS* L****** C****** S**
Parte responsabilă civilmenteG********* Ş***** R***
Parte vătămatăG****** I***
Parte vătămatăD*** M****** L*****
Parte vătămatăÎn temeiul art.195 C.pr.pen., îndreaptă eroarea materială strecurată în minuta sentinţei penale nr. 1136/29.04.2013 pronunţată în dosarul cu nr.33893/325/2012 al Judecătoriei Timişoara în sensul înlăturării erorii materiale strecurate în penultimul rând al primei pagini a sumei de „ -760 lei” reprezentând daune materiale către partea civilă Gruia Gheorghe, unde din eroare instanţa a tehnoredactat de două ori suma la care inculpatul a fost obligat către această parte civilă, precum şi înlăturarea din cuprinsul paginii a doua a minutei, rândul al patrulea, a menţiunii „-250 euro şi 50 de lei daune materiale către Jianu Teodor Emil” având în vedere că instanţa a tehnoredactat de două ori această dispoziţie, respectiv în cuprinsul primului rând şi celui de-al patrulea rând al paginii a doua a minutei sentinţei penale nr. 1136/29.04.2013. Se menţin neschimbate, în rest dispoziţiile sentinţei. În temeiul art.192 al.3 C.p.p., cheltuielile judiciare rămân în favoarea statului. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru părţile civile şi inculpat. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 09.05.2013
Incheiere indreptare eroare materiala din 09.05.2013În temeiul art. 215 al. 1, 2, 3 C.p. cu aplic. art. 41 al. 2 C.p. şi cu aplic. art. 320 1 C.p.p., art. 37 lit.b C.pen şi art. 39 al.4 C.pen condamnă pe inculpatul S.C. , recidivist, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată Constată că infracţiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracţiunile pentru care petentul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 95/19.01.2011 a Judecătoriei Deva, definitivă prin decizia penală nr. 461/19.04.2011 a Curţii de Apel Alba Iulia şi cu infracţiunea pentru care petentul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 392/06.09.2010 a Tribunalului Timiş, definitivă prin decizia penală nr. 148/A/12.10.2010 a Curţii de Apel Timişoara. Constată că prin sentinţa penală a Judecătoriei Timişoara cu nr. 2489/19.09.2011, definitivă prin decizia 835/R/16.12.2011 a Tribunalului Timiş au fost contopite sentinţa penală nr. 95/19.01.2011 a Judecătoriei Deva şi sentinţa penală nr. 392/06.09.2010 a Tribunalului Timiş. Decontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2489/19.09.2011 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 835/R/16.12.2011 a Tribunalului Timiş şi repune în individualitatea lor pedepsele componente de : - 4 (patru) ani închisoare aplicată în temeiul art. 25 C.pen., raportat la art. 215 al 1-3 C.pen., cu aplic.art. 41 al 2 şi art. 37 lit.b C.pen; - 1 (unu) an închisoare aplicată în temeiul art. 25 C.pen., raportat la art. 290 C.pen., cu aplic.art. 41 al 2 şi art. 37 lit.b C.pen; aplicate prin sentinţa penală nr. 95/19.01.2011 a Judecătoriei Deva. şi - 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 392/06.09.2010 a Tribunalului Timiş Menţine revocarea liberării condiţionate a restului de pedeapsă de 390 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 491/2006 a Tribunalului Timiş, definitivă prin decizia penală nr.367/A/2006 a Curţii de Apel Timişoara. În temeiul art. 36 al.1 C.pen. raportat la art.33 lit.a şi art.34 al.1 lit.b C.pen., contopeşte pedepsele astfel repuse în individualitatea lor cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată în prezenta cauză în pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare, la care adaugă un spor de 6 luni închisoare inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 57 C. pen. Interzice condamnatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, teza a II-a, şi lit. b Cod penal, pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 Cod penal. În temeiul art 65 al 2 C.pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b) C.pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei rezultante. În temeiul art.36 al.3 C.pen., deduce din pedeapsa rezultantă durata arestului preventive şi a perioadei executate din 10.03.2010 la 16.01.2013. Anulează MEPÎ nr. 3240/19.12.2011 emis de Judecătoria Timişoara, urmând a se emite un nou MEPÎ pentru pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă. Ia act că părţile vătămate G********* Ş***** R***, Gzurev Ioan şi D*** M****** L***** nu s-au constituit părţi civile în cauză. În baza art. 14 C. pr. pen., şi art. 15 C. pr. pen. rap. la art. 346 alin. 1 C. pr. pen. cu aplic. art.998-999 C.civ., admite acţiunea civilă formulată de părţile civile şi obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. Luckhan Company s.r.l. la plată către aceste părţi civile a următoarelor sume:- 270 euro şi 50 lei daune materiale către Zlătescu Victoria -760 lei; -760 lei şi 150 euro daune materiale către Gruia Gheorghe, - 1000 lei daune materiale către Dumitru Liliana; - 1000 lei daune materiale către Dumitru Constantin Alin; -250 euro şi 50 lei daune materiale către Jianu Teodor Emil; -210 euro şi 50 lei daune materiale către Buga Alina Ana; -300 euro daune materiale către Temelie Adrian; -1500 lei daune materiale către Petaca Nicolae Dorin; -150 euro daune materiale către Albu Adrian Cornel; -250 euro şi 50 lei daune materiale către Jianu Teodor Emil; -260 euro daune materiale către Pup Mihai Sebastian; -260 lei daune materiale către Drăgan Paul Robert; -5.175 lei daune materiale către s.c. A.C.S. Europe s.r.l. prin reprezentant Şerban Aurel; -2000 lei daune materiale către Cuier Petrică; -2000 lei daune materiale către Kun Francisc; -800 lei daune materiale către Forgacs Zoltan. În temeiul art. 118 al.1 lit.e C.pen confiscă de la inculpat sumele de 250 lei şi 100 lei, sume ce reprezintă prejudiciile suferite de partea vătămată Mureşan Nicolae Ovidiu respectiv D*** M****** L*****, sume cu care aceştia nu s-au constituit părţi civile în cauză. În temeiul art. 13 din Legea nr. 241/2005 prezenta hotărâre se comunică Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, în vederea înregistrării menţiunii privind condamnarea inculpatului. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 1500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. În temeiul art.189 al.2 C.pr.pen. dispune plata sumei de 200 lei din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş, reprezentând onorariului avocatului din oficiu. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror, inculpat şi partea civilă Cuier Petrică şi de la comunicare pentru celelalte părţi civile. Pronunţată în şedinţa publică din 29.04.2013.
Hotarare 1136/2013 din 29.04.2013Din lipsă de timp pentgru deliberare, amână pronunţarea la 29.04.2013.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.04.2013AMÂNĂ PRONUNŢAREA PENTRU DATA DE 24.04.2013
Incheiere de sedinta din 17.04.2013Conceptarea în cauză în calitate de parte civilă a societăţii A.C.S EUROPE SRL prin reprezentantul său legal Şerban Aurel în loc de conceptarea în această calitate a lui Şerban Aurel având în vedere că plângerea penală şi constituirea de parte civilă au fost făcute de acesta în calitate de reprezentant al Societăţii. Emiterea unei adrese către Judecătoria Timişoara - Biroul Executări Penale pentru a se comunica sentinţa penală nr.2489/19.09.2011 pronunţată în dosarul 10563/325/2011. Efectuarea unei adrese către grefa instanţei în vederea comunicării adresei de domiciliu a părţii civile Jianu Teodor, precum şi citarea acesteia prin afişare la uşa instanţei şi la uşa Consiliului Local Timişoara. Amână pronunţarea la data de 17.04.2013. Pronunţată în şedinţă publică azi 20.03.2013.
Incheiere de sedinta din 20.03.2013Amânarea cauzei în vederea angajării unui apărător ales, cu precizarea că este un ultim termen acordat în acest sens şi totodată pune în vedere apărătorului din oficiu al inculpatului să se prezinte la arhivă în vederea consultării dosarului şi pregătirii apărării. Amână judecarea cauzei la data de 20.03.2013, pentru când inculpatul şi părţile G****** I***, Pup Mihai Sebastian, Mureşan Nicolae, Temelie Petre Adrian, Dumitru Constantin Alin, Kun Francisc, Zlătescu Victoria, Albu Adrian Cornel şi Drăgan Paul Robert au termen în cunoştinţă, faţă de prevederile art. 291 alin. 3 C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, din filele de citare ale părţilor rezultă că citaţiile au fost înmânate legal destinatarului, respectiv persoanei însărcinate cu primire corespondenţei, partea Mureşan Nicolae renunţând la pretenţiile civile faţă de inculpat. Pronunţată în şedinţă publică azi 20.02.2013.
Incheiere de sedinta din 20.02.2013Ia act de constituirea de parte civilă a părţii vătămate G.G cu suma de 15.000 lei cu titlul de daune morale şi materiale. Ia act de înscrisul depus la dosar prin registratură de către partea vătămată M.N.O prin care acesta învederează că înţelege să-şi retragă plângerea penală formulată împotriva inculpatului întrucât nu mai are nicio pretenţie de la acesta Încuviinţează cererea procurorului cu privire la emiterea adreselor solicitate. Emiterea unor adrese către Oficiul Registrului Comerţului Timiş pentru a comunica actuala situaţie juridică a S.C.Luckhan Company SRL şi către D.E.P.A.B.D pentru comunicarea actualei adrese de domiciliu (menţiuni de reşedinţă) a părţii vătămate D*** M****** L*****. Amână judecarea cauzei la 20.02.2013 Pronunţată în şedinţă publică azi 23.01.2013.
Incheiere de sedinta din 23.01.2013