S******* L**** Ş*****
InculpatA***** D****
Parte vătămatăCondamnă inculpatul S.L.-Ş.la: -1(un)an şi 6(şase)luni închisoare pentru săvîrşirea infracţiunii de „acces fără drept la un sistem informatic”,prev. şi ped. de art. 42 aln. 1 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţii publice,a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri,prevenirea şi sancţionarea corupţiei,cu aplicarea art.41 aln. 2 Cod Penal,şi -3(trei)ani închisoare pentru săvîrşirea infracţiunii de „efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare”,prev. şi ped. de art. 27 aln. 2 din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic,cu aplicarea art.41 aln. 2 Cod Penal,ambele cu aplicarea art. 33 lit.a Cod Penal. În baza disp. art. 865cu referire la art.85 aln. 1 Cod Penal dispune anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere,respectiv pedeapsa de 3(trei)ani închisoare aplicată prin Sentinţa Penală nr. 3033/10.11.2011 a Judecătoriei Iaşi(dosar penal nr. 29036/245/2010),definitivă prin nerecurare la data de 23.11.2011,cu disp. art. 861-863Cod Penal,şi repunerea în individualitatea lor a pedepselor aplicate prin această hotărîre judecătorească,astfel: -1-(un)an închisoare pentru săvîrşirea infracţiunii de „furt”,prev.şi ped. de art. 208 aln. 1 Cod Penal; -3(trei)ani închisoare pentru săvîrşirea infracţiunii de „furt calificat”,prev. şi ped. de art. 208 aln. 1rap. la art. 209 aln. 1 lit.i Cod Penal; -3(trei)ani închisoare pentru săvîrşirea infracţiunii de „furt calificat”,prev. şi ped. de art. 208 aln. 1rap. la art. 209 aln. 1 lit.i Cod Penal. În baza disp. art. 33 lit.a şi art. 34 aln. 1 lit. b şi art.36 aln. 2 Cod Penal cu raportare la art. 865cu referire la art.85 aln. 1 Cod Penal dispune contopirea tuturor pedepselor aplicate inculpatului ,acesta urmînd a executa pedeapsa cea mai grea,aceea de 3-trei-ani închisoare. În baza disp.art.861aln. 2 Cod Penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. În baza disp.art.862Cod Penal stabileşte termen de încercare de 7-şapte-ani. În baza disp. art. 863Cod Penal stabileşte ca pe durata termenului de încercare inculpatul să respecte următoarele obligaţii: -să se prezinte la Serviciul de Probaţiune,organ desemnat cu supravegherea,la datele fixate de acesta; -să anunţe,în prealabil,orice schimbare de domiciliu,reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8-opt-zie,precum şi întoarcerea; -să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 864Cod Penal.
Hotarare 3202/2013 din 07.11.2013Amana pronuntarea la data de 07.11.2013
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.10.2013Amana pronuntarea la data de 24.10.2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.10.2013În urma incuviintarii cererii de amanre formulata in cauza de catre apărătorul aes al inculpatului, in vederea pregatirii apărării, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 10.10.2013, ora 12.00
Incheiere de sedinta din 26.09.2013Pentru concluzii pe fondul cauzei privind inculpatul SLS amana judecarea cauzei si acorda termen la data de 26.09.2013, ora 10.00
Incheiere de sedinta din 12.09.2013Faţă de cererea formulată de apărătorul din oficiu al inculpatului prin care a solicitat amânarea cauzei în vederea pregătirii apărării, acordă termen de judecată la data de 12.09.2013, ora 10,00
Incheiere de sedinta din 06.06.2013În vederea audierii martorilor din lucrări L.S.C şi F.B, s-a amânat judecata cauzei la data de 06.06.2013, ora 13,00
Incheiere de sedinta din 09.05.2013În vederea audierii martorilor L.M şi A.T, s-a amânat cauza la data de 09.05.2013, ora 13,00
Incheiere de sedinta din 11.04.2013În vederea administrării probei cu martorii din lucrări L.M şi M.A, s-a amânat judecata cauzei la data de 11.04.2013, ora 13,00, pentru când se vor cita martorii cu mandate de aducere
Incheiere de sedinta din 14.03.2013Încuviinţează cererile de probe formulate de inculpat, prin apărător ales şi de către reprezentantul Ministerului Public, privind audierea martorilor din lucrări, amână judecarea cauzei la data de 14.03.2013, pentru când se vor cita martorii A.A.C. şi M.A.P.
Incheiere de sedinta din 14.02.2013Încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătorul ales al inculpatului, în vederea studierii dosarului cauzei, amână judecarea cauzei la data de 14.02.2013.
Incheiere de sedinta din 31.01.2013Încuviinţează cererea de amânare formulată de inculpat pentru angajarea unui apărător ales, amână cauza şi acordă termen la data de 31.01.2013, ora 09:30.