K*** D******* R*** A*****
ContestatorS* A******* R****** S**
IntimatS* A******* R****** S** L* C*** A** M****** N******
IntimatAdmite în parte acţiunea. Anulează decizia nr. 22/5.01.2012. Dispune reintegrarea reclamantului pe funcţia deţinută anterior deciziei nr. 22/5.01.2012. Obligă pârâta să plătească reclamantului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul, de la data concedierii sale până la momentul reintegrării efective. Obligă pârâta să achite reclamantului sumele ce i s-ar fi cuvenit cu titlu de spor de vechime aferent perioadei 2009-2010. Obligă reclamanta să plătească pârâtului suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale. Respinge în rest acţiunea ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică.
Hotarare 10647/2013 din 29.11.2013Amână pronunţarea la data de 29.11.2013. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.11.2013Amână pronunţarea la data de 22.11.2013. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.11.2013Amână pronunţarea la data de 20.11.2013.Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.11.2013administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 04.07.2013Pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar
Incheiere de sedinta din 19.06.2013administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 24.04.2013Admite cererea. Preschimbă termenul de judecată pentru data de 24.04.2013, C24, ora 12.30, pentru când vor fi citate părţile cu menţiunile dispuse prin rezoluţia de primire a cererii. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere de sedinta din 13.02.2013Admite declaraţia de abţinere formulată de doamna judecător Paraschiv Aurora. Înaintează dosarul nr. 3392/3/2012/RJ în vederea repartizării aleatorii, cu blocarea completului C 4. Fără cale de atac Dată în Cameră de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi 17.12.2012
Înaintează dosarul la completul imediat următor ce judecă în aceeaşi materie, C5, Camera de Consiliu, în vederea soluţionării cererii de abţinere formulate de preşedintele completului de judecată, doamna judecător Paraschiv Aurora. Pronunţată în şedinţă publică azi 12.12.2012.