Dosar 3414/289/2012 din 19.11.2012

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3414/289/2012
Data dosar:
19.11.2012
Instanta:
Judecătoria Reghin
Departament:
civil-penal-cc
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.02.2013 la ora 08:30

    Complet: C4 penal-CPF
  • Condamnare

    În temeiul art.345 alin.1 şi 2 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul T**** D****** D****, astfel: - la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.85 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 republicată, cu reţinerea art.3201 alin.7 Cod procedură penală; - la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 republicată, cu reţinerea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală. În temeiul art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal raportat la art.33 lit. a Cod penal dispune contopirea pedepselor aplicate şi aplicarea celei mai grele dintre acestea, respectiv cea de 8 luni închisoare. În temeiul art.71 Cod penal interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. art. 64 lit. a teza II şi b Cod penal. În baza art.81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 8 luni, calculat conform dispoziţiilor art.82 Cod penal. În baza art.359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal, privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei alte infracţiuni. În temeiul art.71 alin.5 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei accesorii prevăzute de art.64 lit. a teza 2 şi b Cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art.191 al.1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 330 lei, din care suma de 100 lei provine din faza de urmărire penală. Suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondurile speciale ale Ministerului de Justiţie în contul Baroului Mureş. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru inculpat şi Ministerul Public. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 februarie 2013.

    Hotarare 28/2013 din 07.02.2013
  • Sedinta din data de 23.01.2013 la ora 08:30

    Complet: C4 penal-CPF
  • Amână pronunţarea

    termen de pronunţare la data de 07.02.2013.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.01.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD