K*** E******
Apelant ReclamantS***** R**** P*** M********* F********* P****** - R********** D* D******* G******* A F********* P****** O**
Intimat PârâtÎndreaptă, din oficiu, eroarea materială stercurată în dispozitivul deciziei, în sensul că decizia este supusă recursului în termen de 15 zile de la comunicare (în loc de irevocabilă) Cu recurs.
Dec.41 Respinge apelul ca nefondat. Irevocabilă.
Repetare adresă către primăria Creţeni
amână cauza pentru a se emite adresă către Primăria Guşoieni şi Creţeni jud.Vâlceapentru a răspunde dacă Văduva I.Gheorghe născut în satul Măgureni com. Creţeni la data de 10.03.1903 este una şi aceeaşi persoană cu Predică I. Gheorghe şi dacă dispoziţia nr.80/2001 emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru soluţionarea notificării formulată de K*** E******, a fost contestată şi, în caz afirmativ, modul în care a fost soluţionată contestaţia, urmând a înainta şi acte în acest sens.