M***** A**** C******* I*****
Recurent InculpatAdmite recursul formulat de inculpata M***** A**** C******* I*****, în prezent aflata în Arestul I.J.P. Prahova, împotriva încheierii de şedinţă din data de 04.10.2012 a Judecătoriei Ploieşti, pronunţată în dosar nr. 34243/281/2012. Casează încheierea atacată şi rejudecând cauza, pe fond, în baza art. 1608a C.p.p. admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpată. Pe timpul liberării provizorii, inculpata va fi obligat să respecte următoarele obligaţii: - să nu depăşească limita teritorială a municipiului Ploieşti, decât în condiţiile stabilite de instanţă; - să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată; - să se prezinte la Poliţia Municipiului Ploieşti, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; - să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme; - să nu se apropie de ceilalţi coinculpaţi, Lepădatu Alexandru Bogdan şi Teşcovschi Ştefan Andrei, de martorii din prezenta cauză şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect. Atrage atenţia inculpatei că în caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor stabilite prin prezenta, se va lua faţă de aceasta măsura arestării preventive. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 258/U/2012 emis de Judecătoria Ploieşti. Dispune comunicarea unei copii de pe prezenta către inculpat, Poliţia Municipiului Ploieşti, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul şi organelor de frontieră, pentru a lua măsurile legale. În baza art. 192 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 05.10.2012.