I****** N* B***** M****
Petenttermen preschimbat la data de 12.11.2012.
Admite propunerea de liberare condiţionată privind pe petentul condamnat I****** N* B***** M****. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 120/2010 emis de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în baza sentinţei penale nr. 87/2010. Pune în vedere condamnatului dispoziţiile art. 61 Cod penal, privind revocarea liberării condiţionate. În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul pentru asistenţa juridică din oficiu se plăteşte conform Protocolului încheiat între Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Barourilor din România . Măsura dispusă se comunică Administraţiei locului de deţinere a inculpatului. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi de la comunicare pentru petentul condamnat. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.11.2012.