A************ F********* P****** A***
Intimat PÂRÂTA************ F********* P****** A O******* S******
Intimat PÂRÂTS******* E****
Recurent RECLAMANTA************ F******* P***** M****
Intimat CHEMAT ÎN GARANŢIEAdmite recursul formulat de reclamantul S******* E**** împotriva sentinţei civile nr. 2587/2011, pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 3454/108/2011. Modifică sentinţa civilă recurată în sensul că: Respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii. Admite, în parte, acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta AFP Arad şi A************ F******* P***** M**** Bucureşti. Anulează decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr. 15543/ad din 28 12 2010 emisă de AFP Arad. Dispune obligarea pârâtei Administraţia Finanţelor Publice Arad la restituirea către reclamant a sumei de 1118 lei, reprezentând taxa de poluare, achitată de reclamant conform chitanţei seria TS3B nr. 0920457/ 30 12 2010, precum şi la plata dobânzilor legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de Procedură Fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidenţa pârâtei a cererii de restituire a taxei. Respinge acţiunea în privinţa actualizării sumei cu rata inflantiei. Admite cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Administraţia Finanţelor Publice Arad împotriva Administraţiei Fondului pentru Mediu. Obligă A************ F******* P***** M**** la plata către pârâtă a oricăror sume pe care pârâta le va plăti reclamantului în temeiul prezentei hotărâri cu titlul de taxa de poluare, dobânzi legale. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din 27.04 2012.
Hotarare 1100/2012 din 27.04.2012