I**** N****** R***** f*** f**** l*****
InculpatC**** D***** T****
InculpatP** V* L****** L*****
Recurent InculpatF***** N****** Z*****
Intimat Parte civilăG**** S******** A***
Intimat Parte civilăÎn baza art.195 C.pr.pen., admite sesizarea din oficiu şi îndreaptă eroarea materială strecurată în dispozitivul sentinţei penale nr. 1151/29.10.2012,
condamnă pe inculpatul PLL,în prezent deţinut în Penitenciarul Satu-Mare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat , la pedeapsa de: - 2 ani închisoare. În baza art. 71 cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a doua şi b cod penal pe durata executării pedepsei. Constată că faptele pentru care a fost judecat în prezentul dosar sunt concurente cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1100 din 15.11.2011 pronunţată de Judecătoria Satu-Mare, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 30.11.2011. În baza art.36 alin. 1 c.pen. contopeşte pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1100 din 15.11.2011 pronunţată de Judecătoria Satu-Mare, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 30.11.2011,urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea şi anume: -pedeapsa de 3 ani închisoare,pe care o sporeşte cu 3 luni închisoare,în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de : -3 ani şi 3 luni închisoare.
la data de 29.10.2012, sala 114, ora 14
faţă de lipsa inculpatului INR arestat în altă cauză pe teritoriul Germaniei
Având în vedere că unul dintre inculpaţii aflat în stare de arest în Germania nu a fost prezentat în faţa instanţei va dispune amânarea cauzei
Raportat la unele dificultăţi legate de soluţionarea laturii civile.
Amână pronunţarea în cauză la data de 29.05.2012, camera 114, ora 14 cu privire la inculpatul P.L.L. Disjunge cauza cu privire la inculpaţii I.N.R. şi C.D.T. pentru termenul de judecată din data de 25.06.2012, camera 114, ora 8,30.
În vederea emiterii unui mandat de aducere pe numele inc. CDT şi a revenirii cu adresă la IGPR.
În vederea ataşării dosarului de condamnare, pentru emiterea unei adrese către IGP Bucureşti, pentru citarea inculpaţilor lipsă cu mandat de aducere.