O**** L****** I****
Recurent IntimatAdmite recursul declarat de inculpatul Onica Leonard Ionuţ împotriva sentinţei penale nr.2229 data de 29.11.2012 pronunţate de Judecătoria Ploieşti. Casează în parte sentinţa, şi rejudecând, reduce pedeapsa aplicată inculpatului de la 1 an închisoare la 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 al. 1 din O.U.G 195/2002 cu aplicarea art. 320/1 Cod procedură penală. Menţine dispoziţiile privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi stabileşte un nou termen de încercare de 2 ani şi 8 luni, conform art. 82 Cod penal. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu în cuantum de 200 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Prahova. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23.01.2013.
Hotarare 89/2013 din 23.01.2013