D**** E****
InculpatIn baza art.87 al. 1 din O.U.G 195/2002 cu aplic. art. 320 ind.1 alin.7 C.proc. pen, condamnă pe inculpatul D**** E****, fiul lui Ion si Ioana, nascut la data de 01.01.1964, în com Ariceşti Zeletini, jud Prahova, domiciliat in com Ariceşti Zeletini, sat Ariceşti Zeletini, nr 380, jud. Prahova, CNP *********7330, cetatean român, studii medii , căsătorit, fara antecedente penale, la pedeapsa de 10 (zece) luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism avand in sange o imbibatie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, fapta din data de 23.05.2009. Cu aplic. art. 71 şi 64 lit. a şi b C.p., cu excepţia dreptului de a alege în alegerile legislative, prev. de art. 64 al.1 lit. a C.p. În baza art.81alin.2 C.pen suspendă condiţionat executarea pedepsei de 10 (zece) luni inchisoare pe o perioadă de 2 ani şi 10 luni, termen de încercare conform art 82 C.pen. În baza art. 71 al.5 C.p. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de mai sus. În baza art.359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului, asupra disp.art.83 şi 84 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de încercare. În baza art.191alin.1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare catre stat in cuantum de 500 lei . Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public si pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, azi 02.04.2013 .
Hotarare 614/2013 din 02.04.2013amână pronunţarea la data de 02.04.2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.03.2013În vederea comunicării de către Tribunalul Prahova a listei interpreţilor limbajului mimico-gestual,
Incheiere de sedinta din 07.02.2013desemnarea unui interpret