S*** M & M K**** S***** (**** A*** M**** K*****
ContestatorA************ F********* P****** C********
IntimatRespinge contestaţia la executare formulată de contestatoarea SC M & M KURIS S.R.L în contradictoriu cu A************ F********* P****** C******** ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10.07.2012.
Hotarare 12216/2012 din 10.07.2012Pentru a se cita contestatoarea cu menţiunile de a preciza dacă a formulat contestaţie împotriva titlului de creanţă, iar în caz afirmativ să depună dovada, şi de a preciza dacă mai insistă în cererea de suspendare a executării silite, iar în caz afirmativ să facă dovada achitării cauţiunii în cuantum de 26.000 lei în vederea discutării acestei cereri.
Pentru a se cita contestatoarea cu menţiunea de a preciza dacă mai insistă în cererea de suspendare a executării silite şi de a depune la dosar sentinţa civilă a Tribunalului Constanţa pronunţată în dosarul nr. 950/118/2012, prin care s-a dispus suspendarea executării deciziei de impunere F-CT 1794/15.12.2011 şi pentru a se ataşa dosarul de executare de către A.N.A.F. – A.F.P. Constanţa.
Faţă de cererea de amânare pentru imposibilitate prezentare, din motive de sănătate, formulată de reprezentantul convenţional al contestatoarei – av. Dragoş Chilea şi pentru ca contestatoarea să depună la dosar dovada că s-a dispus suspendarea executării silite.
Pentru a se comunica către contestatoare întâmpinarea şi înscrisurilor depuse de intimată.