S******* J******* D* U****** R*****
ReclamantM***** M******
PârâtAdmite cererea.
Hotarare 1526/2013 din 20.05.2013Amână pronunţarea pentru data de -20.05.-2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.05.2013Va încuviinţa cererea formulată de pârât în vederea studierii înscrisurilor depuse de reclamantă.
Incheiere de sedinta din 15.04.2013în vederea studierii înscrisurilor depuse la acest termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 01.04.2013Va dispune efectuarea unei adrese către reclamantă cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei copie certificată a fişelor de spitalizare a celor 3 pacienţi pentru care se solicită pretenţii, Gagea Constantin, Miloş Rodica şi Moroti Onita, precum şi cu menţiunea de a da explicaţii cu privire la neconcordanţa dintre decontul depus iniţial ala dosarul cauzei şi cel depus ulterior detailat.
Incheiere de sedinta din 04.03.2013În vederea studierii înscrisurilor depuse şi a pregătirii apărării.
Incheiere de sedinta din 18.02.2013În vederea efectuării unei adrese către reclamant cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei un decont detaliat al cheltuielilor solicitate, faţă de faptul că pârâtul Măcieş Mugurel-Mitru, a învederat că în perioada în care cele 3 victime ale accidentului rutier au fost internate în S******* J******* D* U****** R*****, a cumpărat acestora medicamentele necesare diagnosticului, precum şi alte materiale sanitare necesare pe parcursul spitalizării.
Incheiere de sedinta din 07.01.2013În vederea efectuării unei adrese către Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa în vederea comunicării dosarului penal nr. 2460/P/2009, în care s-au efectuat cercetări faţă de numitul M***** M****** şi citarea pârâtului cu menţiunea de a se prezenta „personal la interogatoriu”.
Incheiere de sedinta din 19.11.2012