D****** D*****
InculpatD****** D***** P*** A****** L* S***** C**** L***** G*****
InculpatD****** D****** f*** l** M**** ş* N*******
InculpatÎn baza disp. art. 86 alin 1 din OUG 195/2002, republicată, cu aplicarea art.74 lit. c Cod penal rap. la art.76 alin.1 lit.e Cod penal , cu aplicarea art.320 1 Cod procedură penală , cu referire la art.13 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, cu referire al art.37 lit.b Cod penal Condamnă pe inculpatul D****** D***** la 10 luni închisoare. Constată că fapta dedusă judecăţii este concurentă cu faptele pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr.310/04.11.2011 pronunţată de Judecătoria Găeşti în dosar nr.1367/232/2010. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare în pedepsele componente de 1 an şi 6 luni închisoare şi respectiv 6 luni închisoare pe care pe contopeşte cu pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată prin prezenta. În baza art.36 rap.la art.34 alin.1 lit.b Cod penal, Contopeşte cele trei pedepse şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea şi anume 1(un) an şi 6(şase) luni închisoare în regim de executare efectivă în penitenciar conform art. 57 Cod penal. În baza art. 71 c.p. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a teza a II-a şi lit. b cod penal, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea pedepsei. În baza art.36 alin.3 Cod penal, Scade din durata pedepsei aplicate perioada executată începând cu data de 15.06.2012 la zi. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.429 din 14.05.2012 emis în dosar nr.1367/232/2010 şi dispune emiterea unui nou mandat conform prezentei. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod pr. penală: Obligă pe inculpat la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 200 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu Iordache Florica, ce va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.10.2012.
Hotarare 260/2012 din 11.10.2012Având nevoie de timp pentru deliberări, amână pronunţarea la data de 11.10.2012.
lipsa de procedura.
citarea inculpatului cu mandat de aducere.
pentru a se cita inculpatul
lipsa apărare.