D***** S****
ReclamantG*** Ş***** I********* M****** N***
PârâtRespinge acţiunea.
Hotarare 2810/2012 din 07.12.2012Dispune efectuarea unei adrese către pârât pentru a comunica instanţei dacă, în temeiul dispoziţiilor Legii nr.330/2009, a fost emisă decizie de reîncadrare în ceea ce o priveşte pe reclamantă, dacă această decizie de reîncadrare s-a comunicat reclamantei, în cazul în care a fost emisă, iar în cazul în care nu a fost emisă, în ce modalitate s-a făcut reîncadrarea reclamantei. Amână judecarea cauzei la data de 7 decembrie 2012, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 9 noiembrie 2012.
Incheiere de sedinta din 09.11.2012Pune în vedere reprezentantului reclamantei să depună la dosar adeziunea reclamantei la Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Caraş-Severin şi împuternicirea dată de aceasta sindicatului să o reprezinte în prezenta cauză. Pune în vedere pârâtului să depună la dosar dovezi în apărare, conform dispoziţiilor art.272 din Codul Muncii (republicat). Amână judecarea cauzei la data de 9 noiembrie 2012, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12 octombrie 2012.
Incheiere de sedinta din 12.10.2012Pune în vedere reprezentantului reclamantei să depună la dosar adeziunea reclamantei la Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Caraş-Severin, împuternicirea dată de aceasta sindicatului să o reprezinte în prezenta cauză, o adeverinţă din care să rezulte calitatea sa de angajat al pârâtului şi copia carnetului său de muncă şi să precizeze dacă aceasta a formulat contestaţie împotriva modului de stabilire a salariului prin decizia de reîncadrare. Dispune a nu mai fi citat pârâtul. Amână judecarea cauzei la data de 12 octombrie 2012, pentru ca reprezentantul reclamantei să îndeplinească obligaţiile stabilite de instanţă. Părţile au termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14 septembrie 2012.