B**** H*****
IntimatS* G**** I**** S** P*** R*********** L****
RecurentDispune, din oficiu, indreptarea erorii materiale strecurata in considerentele deciziei nr. 232/R/22.10.2012 pronuntata in dosarul nr. 356/308/2011 al acestei instante, care vor avea urmatorul cuprins: „Deliberând în conformitate cu disp. art. 256 Cod pr. Civ. asupra excepţiei vizând anularea recursului ca netimbrat, se reţin următoarele: Prin declaraţia de recurs înregistrată la data de 26 iunie 2012 la Judecătoria Sighişoara şi la data de 2 iulie 2012 la Tribunalul Specializat Mureş recurenta SC GEROM IMPEX SRL a solicitat în contradictoriu cu intimatul B**** H***** , ca prin decizia ce se va pronunţa în cauză, ca formă să se dispună admiterea recursului iar pe fond şi în principal, casarea cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond a Sentinţei civile nr. 44/Com din 19 aprilie 2012 pronunţată de Judecătoria Sighişoara în dosar nr. 356/308/2011 iar în subsidiar, rejudecarea cererii de chemare în judecată, cu consecinţa respingerii cererii principale şi a admiterii cererii reconvenţionale. Totodată a solicitat obligarea intimatei la plata tuturor cheltuielilor de judecată Apreciază că aceste aspecte de fapt atrag admiterea recursului şi modificarea hotărârii instanţei de fond în sensul solicitat. Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma soluţionării excepţiei vizând netimbrarea recursului, instanţa subliniază următoarele: Recurenta nu a respectat disp. prevăzute de art. 20 alin.1 din Legea nr. 146/1997 potrivit cărora , taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat şi ca urmare instanţa a dispus citarea recurentei cu menţiunea de a timbra recursul cu taxa judiciară de timbru în sumă de 1457 lei. Dispoziţia instanţei s-a întemeiat pe art. 20 alin. 2 rap. La art. 11 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 modificată prin Legea nr. 277/2009 şi pe art. 3 din OG nr. 32/1995 care statuează că în cazul în care taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, la momentul înregistrării acţiunii sau cererii, instanţa va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. Se reţine că recurenta nu s-a conformat exigenţelor imperative ale textelor legale menţionate vizând timbrarea recursului, exigenţe care stabilesc că în situaţia în care nu se respectă obligaţia procesuală de dovedire a plăţii taxelor judiciare de timbru , în termenul stabilit în acest sens, se aplică sancţiunea anulării cererii. Faţă de cele ce preced, judecătorul sindic va da eficienţă juridică disp. Art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 comb. Cu art. 9 din OG nr. 32/1995 şi va anula declaraţia de recurs, ca netimbrată.” Irevocabila. Pronuntata in sedinta publica azi, 22.04.2013.
Incheiere indreptare eroare materiala din 22.04.2013ANULEAZĂ ca netimbrat, recursul declarat de recurenta SC GEROM IMPEX SRL, în contradictoriu cu intimatul B**** H***** şi împotriva Sentinţei nr. 44/COM din 19 aprilie 2012 pronunţată de Judecătoria Sighişoara în dosar nr. 356/308/2011. Irevocabilă.
Hotarare 232/2012 din 22.10.2012