S***** V* L********
Recurent ReclamantS***** V* I****
Recurent ReclamantM********* M****
Recurent ReclamantC****** L***** D* F*** F****** T******
Intimat PârâtI********* P********** J******** V*****
Intimat PârâtAdmite, în parte, acţiunea astfel cum a fost precizată şi completată(filele 176,198) cu privire la terenurile pentru care nu există autoritate de lucru judecat. Respinge cererea reclamanţilor privind constatarea nulităţii contractelor de întreţinere nr 1510/2.12.1997 (fila 212)şi a contractului de vânzare-cumpărare nr. 211/27.03.2003 (fila 214), faţă de pârâţii Trană N Nicolae , Trană Olga. Respinge cererea reclamanţilor privind punerea în posesie şi înaintarea documentaţiei în vederea emiterii titlului de proprietate cu privire la parcelele de 3591 mp şi 1561 mp pct La Coşere. Respinge cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienţii Sandu Silvia şi Trană Silviu Gheorghe (fila 148) Obligă pârâta C****** L***** D* F*** F****** T****** să pună în posesie pe reclamanţi şi să întocmească şi să înainteze Comisiei judeţene de fond funciar Vâlcea documentaţia în vederea emiterii titlului de proprietate în favoarea reclamanţilor pentru terenul de 5203,70 mp, terenul de 5728 mp, terenul de 316 mp pct Stejari, conform schiţei ( fila 143) şi terenul de 932 mp, pct La Coşere conform schiţei (fila 144). Obligă primarul comunei Tomşani în calitate de preşedinte al Comisiei lcoale de fond funciar Tomşani la daune cominatorii de 50 lei/zi de întârziere de la rămânea irevocabilă a hotărârii şi până la îndeplinirea efectivă a obligaţiei de punere în posesie a reclamanţilor. Obligă pârâta Comisia locală de fond funciar Tomşani să plătească reclamanţilor suma de 3200 lei cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Amână pronunţarea la data de 19 .11.2012.
Amână cauza la 13 noiembrie 2012, pentru a se solicita relaţii la comisia locală de fond funciar.
Amână cauza la 9 octombrie 2012, pentru a se lua cunoştinţă de completarea raportului de expertiză.
Amână cauza la 11 septembrie 2012, pentru a se completa raportul de expertiză.
Amână cauza al 26 iunie 2012, pentru lipsa relaţiilor solicitate la Comisia locală de fond funciar Oteşani.
Amână cauza la 29 mai 2012, pentru a ca expertul să răspundă la obiectivele stabilite de instanţă prin încheierea din 21.02.2012.
Amână cauza la 24 aprilie 2012, pentru a se lua cunoştinţă de raportul de expertiză şi pentru lipsa relaţiilor solicitate la Primăria comunei Tomşani.
AMÂNĂ CAUZA LA 20 MARTIE 2012, PENTRU A SE ADMINISTRA PROBATORIUL
Înaintează cauza la grefierul repartitor pentru a fi repartizat la un alt complet, conform prevederilor Regulamentului de ordine interioară, având în vedere admiterea cererii de abţinere .
admite cererea de abţinere formulată de judecător Dumitrescu Mirela Valentina. Irevocabilă. Pronun ţată în şedinţă publică, azi,26 ianuarie 2012, la sediul Judecătoriei Horezu