S* B******* S******* E******** S* C*** N*****
ReclamantP****** S****
PârâtI****** C*****
PârâtM****** P*******
PârâtG******* E****
PârâtRespinge ca neîntemeiate excepţiile inadmisibilităţii şi a lipsei calităţii procesuale pasive invocată în apărare de chematul în garanţie Sindicatul LOTUS. ADMITE ÎN PRINCIPIU ŞI ÎN FOND CEREREA DE CHEMARE ÎN GARANŢIE FORMULATĂ DE PÂRÂTA ANICULĂESEI ELENA. Admite, în parte, acţiunea astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta S.C. BRANTNER SERVICII ECOLOGICE SA Cluj Napoca. În temeiul art. 404 ind. 1 alin. 1 Cod procedură civilă dispune restabilirea situaţiei anterioare sentinţei civile nr. 827/C/26.05.2011 a Tribunalului Neamţ ca urmare a desfiinţării tiutlului executoriu prin decizia civilă nr. 1926/19.12.2011 a Curţii de Apel Bacău, hotărâri pronunţate în dosarul nr. 9855/279/2010. Obligă pârâţii în solidar cu Sindicatul Lotus la restituirea către reclamantă a diferenţelor de sume reactualizate, după cum urmează: -2450 de lei P****** S****; -1817 de lei I****** C*****; -2952 de lei M****** P*******; -4929 de lei G******* E****; -10361 de lei Drăguşanu Nicuşor; -6750 de lei Aniculăesei Elena; Respinge ca neîntemeiate cererile privind cheltuielile de judecată formulate de reclamantă şi chematul în garanţie Sindicatul Lotus. Definitivă şi executorie de drept. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.06.2014. Preşedinte, Cu votul consultativ al asistenţilor judiciari Bibiaba Vraciu şi Brînduşa Chirilă, în sensul admiterii în parte a acţiunii precizate şi respingerii,ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanţie a Sindicatului Lotus. Asistenţi judiciari,
Hotarare 916/C din 19.06.2014Amână pronmunţarea la 19.06.2014. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17.06.2014. Preşedinte, As. judiciari,
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.06.2014pentru studiul răspunsului la obiecţiunile la raportul de expertiză contabilă. -eventualele obiecţiuni se vor depune cu cel puţin 5 zile anterior următorului termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 03.06.2014la cererea expertului pentru a răspunde obiecţiunilor la raportul de expertiză formulate de pârâţi.
Incheiere de sedinta din 20.05.2014pentru ca expertul să răspundă la obiecţiunile la raportul de expertiză formulate de pârâta Aniculaesei Elena.
Incheiere de sedinta din 06.05.2014pentru studiul raportului de expertiză contabilă. Eventualele ob iecţiuni se vor depune cu 5 zile anterior următorului termen de judecată, sub sancţiunea decăderii.
Incheiere de sedinta din 25.03.2014pentru a se depune raportul de expertiză
Incheiere de sedinta din 25.02.2014s-a admis cererea de recuzare a expertului Todiraş Aurelia. A fost înlocuit cu expertul Hobu Anegrette Marie, căruia i se emite adresă.
Incheiere de sedinta din 28.01.2014s-a constatat nuliotatea raportului de expertiză contabilă întocmit de expertul Cucoş Ioan. dispune restituirea onorariului de către expertul Cucoş Ioan. s-a dispus înlocuirea expertului Cucoş Ioan cu expertul contabil Todiraş Aurelia,căruia i se emite adresă cu comunicarea obiectivelor în vederea refacerii raportului de expertiză contabilă.
Incheiere de sedinta din 17.12.2013s-a invocat nulitatea raportului de expertiză. pentru studiul raportului de expertiză contabilă judiciară.Eventualele obiecţiuni se vor depune cu 5 zile anterior următorului termen de judecată sub sancţiunea decăderii.
Incheiere de sedinta din 19.11.2013pentru lipsa raportului de expertiză contabilă. -se revine cu adresă la expert.
Incheiere de sedinta din 22.10.2013pentru administrarea probei cu expertiza contabilă judiciară. se emite adresă expertului contabil Cucoş Ioan, căruia i se comunică obiectivele expertizei.
Incheiere de sedinta din 24.09.2013s-a încuviinţat în principiu cererea de chemare în garanţie a Sindicatului Lotus . s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive formulată de chematul în garanţie. s-a încuviinţat cererea privind proba cu expertiza contabilă judiciară, având ca obiectiv, verificarea de către expert a sumelor datorate de pârâţi. - fixează onorariu provizoriu în sarcina reclamantei,800 lei. - pune în vedere părţilor să formuleze obiective scrise; -după achitarea onorariului se va emite adresa către expert.
Incheiere de sedinta din 10.09.2013pentru lipsă apărare.
Incheiere de sedinta din 13.08.2013pentru a se lua cunoştinţă de întâmpinare.
Incheiere de sedinta din 04.06.2013Ia act de renunţarea reclamantei la judecata cu pârâţii Bejan Ana, Filip Elena şi Copşa Marlena şi dispune scoaterea acestora din cauză. Se comunică cererea de chemare în garanţie Sindicatului Lotus. Pune în vedere reclamantei să facă dovezi cu privire la sumele pretinse pîrîţilor aşa cum s-a solicitat prin întâmpinarea formulată de Aniculaiesei Elena.
Incheiere de sedinta din 09.04.2013pentru a depune reclamanta precizări la cererea introductivă de instanţă.
Incheiere de sedinta din 12.02.2013pentru studiul precizărilor la cererea de chemare în judecată şi angajare apărător de către pârâţi.