P******** D* P* L**** J********** V****** D* M****
RecurentP*** M***********
Recurent InculpatI. Admite recursul declarat de P******** D* P* L**** J********** V****** D* M**** impotriva sentintei penale nr. 27/ 30 ianuarie 2012 pronunţată de Judecătoria Vălenii de Munte, pe care o casează în parte şi în consecinţă: Înlătură circumstanţele atenuante prev. de art. 74 şi 76 alin. 1 lit. d cod penal de la încadrarea juridică a infracţiunii prev. de art.87 alin. 5 din OUG 105/2002 republicat cu aplicarea art.320/1 alin. 7 cod procedură penală, şi condamnă pe inculpatul PACE MARIUS PETRU, fiul lui Gheorghe şi Daniela, născut la data de 29 iunie 1987, domiciliat în com. Măgurele, nr. 271, judeţul Prahova, la pedeapsa de de 1 ( an) şi 4 ( patru) luni închisoare. Majorează termenul de încercare la 3 ani şi 4 luni. II. Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul Pace Marius Petru, pe care-l obligă la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 martie 2012.
Hotarare 462/2012 din 29.03.2012