C****** M****
PetentAdmite propunerea făcută de comisia de pe lângă Penitenciarul Bacău privind pe condamnata C****** M****, deţinută în executarea pedepsei de 10 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 256/2005 a Tribunalului Neamţ. Dispune liberarea condiţionată a condamnatei C****** M**** de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr 318/2006, emis de către Tribunalul Neamţ. Atrage atentia condamnatei asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art.61 Cod penal. Dispune plata onorariului avocatului din oficiu din fondurile M.J. Cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la comunicare.