S****** A***** N***
Recurent InculpatAdmite recursul declarat de inculpatul S****** A***** N*** împotriva sentinţei penale nr.190 din data de 26.03.2012 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosar nr.3637/314/2011. Casează în parte s.p. mai sus-menţionată şi în rejudecare: Înlătură din s.p dispoziţia de aplicare a art.33 lit.a, 34 alin.1 lit.b Cod penal. În temeiul art.192 alin.1 şi 2 Cod penal cu apl.art.74 alin.1lit.a, art.76 alin.1 lit.c Cod penal condamnă pe inculpatul S****** A***** N*** pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu la pedeapsa de 3(trei) luni închisoare (în loc de 6 luni închisoare). În temeiul art.33 lit.a, 34 alin.1 lit.b Cod penal contopeşte pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta cu pedeapsa aplicată prin sentinţa atacată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 în pedeapsa cea mai grea, de 3(trei) luni închisoare. În temeiul art.81 alin.2 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale pe o perioadă de 2 ani şi 3 luni (în loc de 2 ani şi 6 luni). Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii. Cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20.06.2012.