P******** D* P* L**** J********** I***
RecurentR****** F*****
Intimat InculpatÎn baza dispoziţiilor art. 149 ind. 1 alin. 9 Cod procedură penală, raportat la dispoziţiile art. 143 şi 148 lit. f Cod procedură penală respinge, ca nefondată, propunerea formulată de P******** D* P* L**** J********** I*** privind arestarea preventivă a inculpatului R.F fără antecedente penale, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, faptă prevăzută de art. 321 alin. 1 Cod penal, respectiv pentru săvârşirea infracţiunii de „port fără drept de armă albă în locuri şi împrejurări în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor”, faptă prevăzută de disp. art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/ 1991, republicată, cu aplicarea disp. art. 33 lit. a Cod penal. În baza art. 145 indice 1 C.proc.pen, respinge cererea formulată de apărătorul inculpatului de luare faţă de acesta a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara. În temeiul art. 192 al 3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs in termen de 24 de ore de la pronunţare.
Incheiere masuri preventive faza de UP din 28.11.2012