P*** N******
InculpatÎn temeiul art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 320 ind.1 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul P*** N******, la opt luni închisoare. S-a dat eficienţă prevederilor art. 320 ind. 1 alin. 7Cod procedură penală. În temeiul art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare 2 ani şi 8 luni, stabilit conform art. 82 Cod penal. În temeiul art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal. În temeiul art. 71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a şi lit. B Cod penal. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală îl obligă pe inculpat să plătească suma de 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19.04.2012.