Dosar 3712/40/2012 din 29.05.2012

contestaţie decizie de sancţionare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3712/40/2012
Data dosar:
29.05.2012
Instanta:
Tribunalul Botoșani
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
contestaţie decizie de sancţionare
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.11.2012 la ora 8:30

    Complet: CivFondCM3
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte contestaţia formulată de contestatoarea Pânzariu Ababei Ana Maria îMPOTRIVA DECIZIEI NR. 3330/30.04.2012 emisă de intimata SC. PUBLIC GAMES SRL Bucureşti. Anulează decizia nr. 3330/30.04.2012. Obligă intimata să reintegreze contestatoarea pe postul deţinut anterior, respectiv manager de zonă şi să-i plătească acesteia o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data de 22.04.2012 până la data reintegrării efective pe post. Respinge ca nefondate capetele de cerere având ca obiect plata de daune morale în cuantum de 10.000 lei şi a cheltuielilor de judecată. Definitivă şi executorie de drept. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 22.11.2012.

  • Sedinta din data de 21.11.2012 la ora 8:30

    Complet: CivFondCM3
  • Amână cauza

    Amânare pronunţarea la 22.11.2012

  • Sedinta din data de 15.11.2012 la ora 8:30

    Complet: CivFondCM3
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea cauzei la 21.11.2012

  • Sedinta din data de 05.11.2012 la ora 8:30

    Complet: CivFondCM3
  • Amână cauza

    se dispune a se trimite adresă către unitatea pârâtă

  • Sedinta din data de 11.10.2012 la ora 8:30

    Complet: CivFondCM3
  • Amână cauza

    VĂZÂND LIPSA MARTOREI STRĂINELU MIHAELA şi că contestatoarea insistă în audierea acesteia urmând a indica domiciliul actual al acesteia. văzând lipsa relaţiilor cerute de la intimată şi ITM se va reveni cu adresă

  • Sedinta din data de 01.10.2012 la ora 8:30

    Complet: CivFondCM3
  • Amână cauza

    DĂ PROCURĂ DE REPREZENTARE DOMNULUI CRIHAN BOGDAN, SE SOLICITĂ TERMEN PENTRU STUDIU ÎNTÂMPINARE. SE SOLICITĂ SUPLIMENTAREA PROBATORIULUI CU MARTORA STRĂINELU MIHAELA. SE VA REPETA PROCEDURA DE CITARE CU MARTORA LIPSĂ, SE SOLICITĂ PROBA CU ÎNSCRISURI DE LA SOCIETATE ŞI ITM BUCUREŞTI

  • Sedinta din data de 13.09.2012 la ora 8:30

    Complet: CivFondCM3
  • Amână cauza

    SOLICITĂ PROBA CU MARTORI

Flux dosar


Actualizare GRPD