Dosar 37180/281/2012 din 02.11.2012

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 37180/281/2012
Data dosar:
02.11.2012
Instanta:
Judecătoria Ploiești
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 26.11.2013 la ora 8:30

    Complet: PEN3 AP
  • Soluţionare

    1.În baza art. 85 alin.1 din OUG 195/2002 rep, cu aplic art. 320 ind 1 al.7 C.proc.pen, condamnă pe inculpatul CĂLĂTAN GAVRIL-MIHAI, fiul Iui Traian şi Floarea, născut la data de 28.06.1947 în Alunişul, jud.Cluj, domiciliat în Ploieşti, Aleea Cătinel, nr.3, bl.27A, ap.68, jud.Prahova, având CNP *********3106, cetăţean român, studii postliceale, pensionar, cu antecedente penale la pedeapsa de 10 (zece) luni inchisoare pentru săvârşirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, faptă din data de 19.08.2010. În temeiul art.71 C.pen interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev de art 64 lit.a si lit.b C.pen, cu exceptia dreptului de a alege, pe durata executarii pedepsei. 2. În baza art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 rep cu aplic. art. 320 ind 1 al.7 C.proc.pen, condamnă pe inculpatul CĂLĂTAN GAVRIL-MIHAI, fiul Iui Traian şi Floarea, născut la data de 28.06.1947 în Alunişul, jud.Cluj, domiciliat în Ploieşti, Aleea Cătinel, nr.3, bl.27A, ap.68, jud.Prahova, având CNP *********3106, cetăţean român, studii postliceale, pensionar, cu antecedente penale la pedeapsa de 1 (un) an inchisoare pentru săvârşirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, fără a poseda permis de conducere, faptă din data de 19.08.2010. În temeiul art.71 C.pen interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev de art 64 lit.a si lit.b C.pen, cu exceptia dreptului de a alege, pe durata executarii pedepsei. 3.În baza art 25 C pen, rap la art 288 alin 1 şi 3 C pen, cu aplic art. 320 ind 1 al.7 C.proc.pen, condamnă pe inculpatul CĂLĂTAN GAVRIL-MIHAI, fiul Iui Traian şi Floarea, născut la data de 28.06.1947 în Alunişul, jud.Cluj, domiciliat în Ploieşti, Aleea Cătinel, nr.3, bl.27A, ap.68, jud.Prahova, având CNP *********3106, cetăţean român, studii postliceale, pensionar, cu antecedente penale la pedeapsa de 3 (trei) luni inchisoare pentru săvârşirea infractiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, faptă din luna mai 2010. În temeiul art.71 C.pen interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev de art 64 lit.a si lit.b C.pen, cu exceptia dreptului de a alege, pe durata executarii pedepsei. 4. În baza art 291 C pen, cu aplic art. 320 ind 1 al.7 C.proc.pen, condamnă pe inculpatul CĂLĂTAN GAVRIL-MIHAI, fiul Iui Traian şi Floarea, născut la data de 28.06.1947 în Alunişul, jud.Cluj, domiciliat în Ploieşti, Aleea Cătinel, nr.3, bl.27A, ap.68, jud.Prahova, având CNP *********3106, cetăţean român, studii postliceale, pensionar, cu antecedente penale la pedeapsa de 8 (opt) luni inchisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 din Codul penal - faptă din 19.08.2010. În temeiul art.71 C.pen interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev de art 64 lit.a si lit.b C.pen, cu exceptia dreptului de a alege, pe durata executarii pedepsei. 5. În baza art. 85 alin.1 din OUG 195/2002 rep, cu aplic art. 320 ind 1 al.7 C.proc.pen, condamnă pe inculpatul CĂLĂTAN GAVRIL-MIHAI, fiul Iui Traian şi Floarea, născut la data de 28.06.1947 în Alunişul, jud.Cluj, domiciliat în Ploieşti, Aleea Cătinel, nr.3, bl.27A, ap.68, jud.Prahova, având CNP *********3106, cetăţean român, studii postliceale, pensionar, cu antecedente penale la pedeapsa de 10 (zece) luni inchisoare pentru săvârşirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, faptă din data de 08.02.2010. În temeiul art.71 C.pen interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev de art 64 lit.a si lit.b C.pen, cu exceptia dreptului de a alege, pe durata executarii pedepsei. 6. În baza art 85 alin 2 din OUG 195/2002 rep, cu aplic art. 320 ind 1 al.7 C.proc.pen, condamnă pe inculpatul CĂLĂTAN GAVRIL-MIHAI, fiul Iui Traian şi Floarea, născut la data de 28.06.1947 în Alunişul, jud.Cluj, domiciliat în Ploieşti, Aleea Cătinel, nr.3, bl.27A, ap.68, jud.Prahova, având CNP *********3106, cetăţean român, studii postliceale, pensionar, cu antecedente penale la pedeapsa de 1 (un) an inchisoare pentru săvârşirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de Înmatriculare, faptă din data de 08.02.2010. În temeiul art.71 C.pen interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev de art 64 lit.a si lit.b C.pen, cu exceptia dreptului de a alege, pe durata executarii pedepsei. 7. În baza art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 rep cu aplic. art. 320 ind 1 al.7 C.proc.pen, condamnă pe inculpatul CĂLĂTAN GAVRIL-MIHAI, fiul Iui Traian şi Floarea, născut la data de 28.06.1947 în Alunişul, jud.Cluj, domiciliat în Ploieşti, Aleea Cătinel, nr.3, bl.27A, ap.68, jud.Prahova, având CNP *********3106, cetăţean român, studii postliceale, pensionar, cu antecedente penale la pedeapsa de 1 (un) an inchisoare pentru săvârşirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, fără a poseda permis de conducere , faptă din data de 08.02.2010. În temeiul art.71 C.pen interzice inculpatei exercitarea drepturilor prev de art 64 lit.a si lit.b C.pen, cu exceptia dreptului de a alege, pe durata executarii pedepsei. Constată că faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta, sunt concurente cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnată prin sentinţa penală nr 21/01.03.2012 a Judecătoriei Sălişte, definitivă prin nerecurare la data de 13.03.2013. În baza art 85 cod penal anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an inchisoare aplicată prin sentinta penala nr 21/01.03.2012 a Judecătoriei Sălişte, definitivă prin nerecurare la data de 13.03.2013. In baza art 36 alin 1 raportat la art 33 lit a şi b si 34 lit b cod penal contopeşte pedepsele de 10 luni Închisoare, 1 an Închisoare, 3 luni Închisoare, 8 luni Închisoare, 10 luni Închisoare, 1 an Închisoare, 1 an Închisoare aplicate prin prezenta cu pedeapsa de 1 an Închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr 21/01.03.2012 a Judecătoriei Sălişte, definitivă prin nerecurare la data de 13.03.2013 , urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an inchisoare, pe care o sporeşte cu 1 (un) an închisoare pentru ca în final , inculpatul să execute pedeapsa finală de 2 (doi) ani închisoare. În temeiul art.71 C.pen interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev de art 64 lit.a si lit.b C.pen, cu exceptia dreptului de a alege, pe durata executarii pedepsei. În temeiul art. 861 al.1 C.pen., dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 (doi) ani închisoare, într-un termen de încercare de 5 ani, în conformitate cu dispoziţiile art. 862 C.pen. În temeiul art. 71 al. 5 C.pen. suspendă executarea pedepsei accesorii aplicată inculpatului Călătan Gavril Mihai pe durata termenului de încercare de mai sus. În baza art. 863 C.p. dispune ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: -să se prezinte la Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova conform programului stabilit, -să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; -să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; -să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. În baza art.359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra disp.art.864 C.pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de încercare sau al neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege. În baza art 348 C pr pen, dispune desfiinţarea totală a permisului de conducere seria P00735816H, având Înscrise datele de stare civilă ale inculpatului Călătan Gavril Mihai. În baza art.191alin.1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare catre stat in cuantum de 1200 lei . Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi inculpat Pronunţată în şedinţă publică, azi 26.11.2013.

    Hotarare 2487/2013 din 26.11.2013
  • Sedinta din data de 21.11.2013 la ora 8:30

    Complet: PEN3 AP
  • Amână cauza

    amână pronunţarea la data de 26.11.2013

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.11.2013
  • Sedinta din data de 12.11.2013 la ora 8:30

    Complet: PEN3
  • Amână cauza

    amână pronunţarea la data de 21.11.2013

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.11.2013
  • Sedinta din data de 08.10.2013 la ora 8:30

    Complet: PEN3
  • Amână cauza

    În vederea audierii martorului pe situa?ia de fapt

    Incheiere de sedinta din 08.10.2013
  • Sedinta din data de 13.06.2013 la ora 8:30

    Complet: PEN3
  • Amână cauza

    În temeiul art.98 alin.5,6 din R.O.I. al instanţelor judecătoreşti,cu modificările şi completările ulterioare şi art.14 din Ordinul de derviciu nr.5/2008,aprobat prin Hotărârea nr.5/22.01.2008 a Colegiul de conducere al Judecătoriei Ploieşti,constatând că doamna judecător Miu Lavinia Nusa (completul PEN3),se află în concediu medical urmează a desemna în vederea conducerii şedinţei de judecată din data de 13.06.2013,pe doamna judecător Duică Simona Anca (complet PEN2),completul de judecată menţionat în planificarea de permanenţă,instituită la nivelul Secţiei penale a Judecătoriei Ploieşti pentru şedinţă din această dată.

    Incheiere de sedinta din 13.06.2013
  • Sedinta din data de 23.04.2013 la ora 8:30

    Complet: PEN3
  • Amână cauza

    În vederea audierii martorilor pe situa?ia de fapt

    Incheiere de sedinta din 23.04.2013
  • Sedinta din data de 07.03.2013 la ora 8:30

    Complet: PEN3
  • Amână cauza

    reaudierea martorilor pe situaţia de fapt

    Incheiere de sedinta din 07.03.2013
  • Sedinta din data de 17.01.2013 la ora 8:30

    Complet: PEN3
  • Amână cauza

    lipsa inculpatului

Flux dosar


Actualizare GRPD