S* M****** C** S**
Intimat ReclamantS* C** R****** S*
Intimat PârâtS* C** D********** S*
Apelant PârâtS* C** R****** S*** P**** D* L**** P********
Intimat PârâtRespinge apelul ca nefondat. Obligă apelanta la 6097 lei către intimata reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu recurs.
Amână pronunţarea la 09.10.2012. Pronunţată în şedinţă publică.
Încuviinţează cele trei obiecţiuni la raportul de expertiză şi dispune emiterea unei adrese către Laboratorul Elster Rometrics SRL – Timişoara cu menţiunea: să precizeze, raportat la starea fizică a contorului şi raportat la caracteristica softului contorului de autoresetare, dacă în acest moment se mai poate face o citire cu leptopul prin care să se determine consumul şi istoricul acestui consum sau citirea cu leptopul este viciată şi, în acest din urmă caz, din ce motiv. În temeiul art.153 alin.1 Cod procedură civilă, părţile nu vor mai fi citate în tot cursul judecăţii la această instanţă, fiind prezumate a cunoaşte termenele ulterioare.
Admite cererile formulate de consilier juridic Paraschiv Andreea Riza şi avocat Ştefan Laurenţiu şi amână judecarea cauzei la data de 4 septembrie 2012, C1A, Comercial. Totodată, pune în vedere consilierului juridic Paraschiv Andreea Riza şi avocatului Ştefan Laurenţiu, în cazul în care vor formula obiecţuni la raportul de expertiză, să le depună cu 5 zile înainte de termenul de judecată şi, de asemenea, să le comunice reciproc. În temeiul art.153 alin.1 Cod procedură civilă, părţile nu vor mai fi citate în tot cursul judecăţii la această instanţă, fiind prezumate a cunoaşte termenele ulterioare.
Amână judecarea cauzei la data de 3 iulie 2012, pentru când se va emite o nouă adresă către laboratorul SC ELSTER ROMETRICS TIMIŞOARA, în vederea efectuării şi depunerii raportului de expertiză metrologică. În temeiul art.153 alin.1 Cod procedură civilă, părţile nu vor mai fi citate în tot cursul judecăţii la această instanţă, fiind prezumate a cunoaşte termenele ulterioare.
Admite cererea avocatului Ştefan Laurenţiu. Potrivit dispoziţiilor art.201 alin.5 Cod procedură civilă, încuviinţează expertul asistent, pentru intimata reclamantă S* M****** C** S** în persoana expertului Chivu Bogdan. Amână judecarea cauzei la 19 iunie 2012, pentru când se va emite o nouă adresă către laboratorul SC ELSTER ROMETRICS TIMIŞOARA, cu menţiunea de a convoca ambele părţi la efectuarea raportului de expertiză metrologică, precum şi expertul asistent pentru intimata reclamantă, numitul Chivu Bogdan.
Efectuarea expertizei metrologice la SC ELSTER ROMETRICS TIMIŞOARA cu următoarele obiective: 1.în funcţie de datele înregistrate şi memorate de contor, să se stabilească, prin accesarea memoriei, cantitatea de energie electrică activă care a fost până la data demontării acestuia, conform BMC nr.009820 din 30.09.2010(implicit se va elibera Raport Long Diagnostiv Certificat), dacă exista un consum electric neafişat de contor. 2.să se stabilească cantitatea de energie electrică facturată de furnizor pe perioada cât contorul a funcţionat în instalaţia electrică a consumatorului. 3.să se stabilească cantitatea de energie electrică înregistrată de contor, dar neplătită de consumator la data de 30.09.2010. Amână judecarea cauzei la 5 iunie 2012, ora 9, C1A – comercial, pentru când se va emite adresă către SC ELSTER ROMETRICS TIMIŞOARA, în vederea efectuării şi depunerii raportului de expertiză, cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 209 C.pr.civ. Pune în vedere părţilor să prezinte citirile succesive ale contorului făcute de CEZ VÂNZARE, până la ridicarea acestuia. Potrivit dispoziţiilor art.153, alin.1 Cod procedură civilă, părţile nu vor mai fi citate în tot cursul judecăţii la această instanţă, fiind prezumate a cunoaşte termenele ulterioare.
Amână judecarea cauzei la data de 22 mai 2012, pentru când apelanta pârâtă va depune obiectivele expertizei metrologice, le va comunica părţii adverse pentru ca la termenul următor să se stabilească utilitatea administrării probei solicitate. În temeiul art.153 alin.1 Cod procedură civilă, părţile nu vor mai fi citate în tot cursul judecăţii la această instanţă, fiind prezumate a cunoaşte termenele ulterioare.