P**** A***
InculpatP**** A*** - F**
InculpatÎn baza art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b) C.pen. şi a art. 3201 alin. 7 C.proc.pen. îl condamnă pe inculpatul P**** A*** la pedeapsa de 1 an închisoare. În temeiul art. 71 C.pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C.pen., cu titlu de pedeapsă accesorie. În temeiul art. 85 alin. 1 C.pen. anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 165/14.03.2012, pronunţată de Judecătoria Cornetu, definitivă prin nerecurare la data de 26.03.2012, descontopeşte această pedeapsă în cele două pedepse de câte 8 luni închisoare şi în baza art. 33 alin. 1 lit. a), art. 36 alin.1 şi art. 34 alin. 1 lit. b) C. pen. contopeşte aceste pedeapse cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă. Aplică pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, şi menţine sporul de 4 luni aplicat de Judecătoria Cornetu, urmând ca inculpatul să aibă de executat o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare. În temeiul art. 71 C.pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C.pen., cu titlu de pedeapsă accesorie. În temeiul art. 861 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile art. 862 C.pen.. În baza art. 863 alin.1 şi 2 C.pen. pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la sediul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ilfov la datele fixate de consilierii de probaţiune; b) să anunţe, în prealabil, Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ilfov a orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ilfov schimbarea locului de muncă; d) să comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ilfov informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 71 alin.5 C.pen. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale. În baza art. 359 C.proc.pen. atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 864 C.pen., a căror nerespectare atrage revocarea beneficiului suspendării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 191 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 800 lei, reprezentând cheltuieli judiciare. Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 de lei, va fi avansat din fondurile Ministerul Justiţiei. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31.10.2012