F****** V*****
InculpatSentinţa penală 70/28.02.2012 Condamnă pe inculpatul F.V. -pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere prev şi ped de art 86 alin 1 din OUG 195/2002 rep cu aplicarea art 3201 alin 7 C.pr.pen, la 8 (opt) luni închisoare. -pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prev şi ped de art 87 alin 1 din OUG 195/2002 rep cu aplicarea art 33 lit *b* C.pen şi art 3201 alin 7 C.pr.pen, la 8 (opt) luni închisoare. În baza art 33 lit *b* şi 34 lit *b* C.pen, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 8 (opt) luni închisoare. În baza art 81 şi 82 C.pen, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 8 luni, atrăgându-i-se atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev de art 83 C.pen. În baza art 191 C.pr.pen, obligă pe inculpat să plătească statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi 28 februarie 2012.