C***** F***** I****
InculpatAdmite sesizarea din oficiu. În baza art. 195 Cpp dispune îndreptarea erorilor materiale strecurate în minuta, încheierea de şedinţă din data de 27.09.2012 şi implicit a adresei prin care s-a încunoştinţat locul de detenţie, respectiv Spital Penitenciar Jilava, despre măsura dispusă de instanţă, faţă de inculpatul Ciupea Florin Ionuţ, în sensul că se va menţiona în mod corect: „în baza art.155 şi urm. C.proc.pen dispune prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului CIUPEA IONUŢ FLORIN, arestat preventiv în baza MAP nr. 227/UP/04.09.2012, emis de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 04.10.2012 până la 02.11.2012, inclusiv”, şi nu până la data de 03.11.2012, cum din eroare s-a menţionat. Cu recurs. Cercetată în Camera de Consiliu, şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28.09.2012.
Admite propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti. În baza art.155 şi urm. C.proc.pen dispune prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului CIUPEA IONUŢ FLORIN, arestat preventiv în baza MAP nr. 227/UP/04.09.2012, emis de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 04.10.2012 până la 03.11.2012, inclusiv. În baza art. 192 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare pentru Ministerul Public şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 27.09.2012.