S* R******* M***** S**
CreditorS* D*** & A** T**** S**
DebitorConstată perimată cererea de chemare în judecată. cu recurs în 5 zile de la pronunţare
Hotarare 5981/2013 din 25.06.2013În baza disp. art. 155/1 cod pr. civilă suspendă judecata până la îndeplinirea de către creditoare a obligaţiei stabilită în sarcina sa prin încheierea pronunţată la 10.04.2012 Cu recurs pe perioada suspendării Pronunţată în şedinţă publică, azi15.05.2012
Incheiere suspendare din 15.05.2012Se conceptează cu termen în cunoştinţă debitoarea. Se emite adresă creditoarei în sensul de a indica sediul actual al debitoarei, având în vedere că citaţia emisă acesteia a fost returnată cu menţiunea „destinatar necunoscut”, urmând să depună la dosar certificat de la ORC cu privire la acest aspect, iar în situaţia în care se constată că sediul cu care aceasta este înregistrată la ORC este cel indicat în acţiune să îndeplinească procedura de citare prin publicitate într-un ziar de largă răspândire, conform art. 95 C. proc. civ. şi să depună la dosar dovada, precum şi de a depune la dosar dovada comunicării facturilor către debitoare, comenzile adresate de debitoare creditoarei şi orice alte acte pe care le deţine. Se cita debitoarea şi la uşa instanţei. Amână judecarea cauzei la 15.05.2012. Cu cerere în anulare odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Aprilie 2012