B** G***** S****** G*******
CreditorS* I******** P*** I**** S**
DebitorM******* H******* R*****
CreditorB****** I***
CreditorE*** C********
CreditorAprobă raportul final întocmit de lichidatorul judiciar . Admite cererea lichidatorului judiciar de închidere a procedurii insolvenţei. În temeiul art. 132 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei . Dispune radierea debitoarei din registrul comerţului. În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenţei, Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea prezentei sentinţe debitorului, creditorilor, administratorului social, Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Constată că onorariul lichidatorului judiciar şi cheltuielile de procedură au fost suportate din averea debitoarei. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere de apel ce se va depune la Tribunalul Mehedinţi. Pronunţată în şedinţa publică de la 16.03.2018,la sediul Tribunalului Mehedinţi.
Hotarare 49/2018 din 16.03.2018Amână cauza pentru valorificarea bunurilor rămase în patrimoniul debitoarei.
Incheiere de sedinta din 19.01.2018Amână cauza pentru valorificarea bunurilor rămase în patrimoniul debitoarei.
Incheiere de sedinta din 20.10.2017Amână cauza pentru valorificarea bunurilor rămase în patrimoniul debitoarei.
Incheiere de sedinta din 16.06.2017Amână cauza pentru valorificarea bunurilor debitoarei.
Incheiere de sedinta din 28.04.2017Amână cauza pentru valorificarea bunurilor debitoarei.
Incheiere de sedinta din 17.02.2017Amână cauza pentru valorificarea bunurilor debitoarei.
Incheiere de sedinta din 20.01.2017Amână cauza pentru valorificarea bunurilor debitoarei.
Incheiere de sedinta din 28.10.2016Amână cauza pentru valorificarea bunurilor debitoarei.
Incheiere de sedinta din 17.06.2016Amână cauza pentru valorificarea bunurilor debitoarei.
Incheiere de sedinta din 08.04.2016Amână cauza pentru valorificarea bunurilor debitoarei.
Incheiere de sedinta din 29.01.2016Camera de Consiliu. Admite cererea . Confirmă onorariul lichidatorului judiciar de 500 lei/lună + TVA, onorariu variabil de 5% din sumele ob?inute din valorificările de active dacă activele sunt vândute în primul an , 4% din sumele ob?inute din valorificările de active dacă activele sunt vândute într-o perioadă cuprinsă între 12 şi 24 luni, 3% din sumele ob?inute din valorificările de active dacă activele sunt vândute în mai mult de 24 de luni . Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 13.11.2015 , la sediul Tribunalului Mehedinţi.
Incheiere de sedinta din 13.11.2015Acordă termen de judecată la data de 13.11.2015, în Camera de Consiliu, pentru soluţionarea cererii de confirmare a lichidatorului judiciar. Amână cauza la data de 29.01.2016 pt valorificarea bunurilor debitoarei.
Incheiere de sedinta din 06.11.2015Amână cauza pentru valorificarea bunurilor debitoarei conform metodologiei stabilite.
Incheiere de sedinta din 26.06.2015Amână cauza pentru valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei.
Incheiere de sedinta din 08.05.2015Amână cauza pentru afi?area tabelului definitiv consolidat al creanţelor.
Incheiere de sedinta din 13.03.2015Amână cauza pentru afi?area tabelului suplimentar al creanţelor.
Incheiere de sedinta din 13.02.2015Admite cererea administratorului judiciar . În temeiul art.107 alin. 1 pct. C din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, Dispune începerea procedurii falimentului împotriva debitorului . În temeiul art.107 alin .2 din Legea privind procedura insolvenţei, Desemnează lichidator pe Yna Consulting S.P.R.L. , cu sediul social în mun. Dr. Tr. Severin, str. Mărăşeşti nr. 18 , judeţul Mehedinţi care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 25 din lege, retribuţia urmând să fie stabilită ulterior, pe baza activităţii desfăşurate. În temeiul art.107 alin .2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, Dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului. Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi pentru efectuarea menţiunii,precum şi publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor născute în cursul procedurii la 16.01.2015 . Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului suplimentar al creanţelor la 13.02.2015 . Fixează termenul limită pentru depunerea contestaţiilor la creanţele născute în cursul procedurii la 27.02.2015 . Fixează termenul limită pentru întocmirea şi afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la 13.03.2015 . În temeiul art. 113 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Termen de judecată la 13.02.2015 . Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 05.12.2014 .
Hotarare 1101/2014 din 05.12.2014Amână cauza pentru publicarea în BPI a hotărârii Adunării Creditorilor din data de 12.11.2014.
Incheiere de sedinta din 21.11.2014Amână cauza pentru eventuale contestaţii la hotărârea Adunării Creditorilor prin care a fost aprobată cererea de intrare în faliment.
Incheiere de sedinta din 14.11.2014Amână cauza la 14.11.2014 pentru continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 24.10.2014Amână cauza pentru afi?area tabelului definitiv rectificat III.
Incheiere de sedinta din 03.10.2014Amână cauza pentru afi?area tabelului definitiv rectificat III al creanţelor.
Incheiere de sedinta din 04.07.2014Amână cauza pentru convocarea Adunării Creditorilor în vederea exprimării punctului de vedere cu privire la cererea de intrare în faliment.
Incheiere de sedinta din 06.06.2014Amână cauza pentru convocarea Adunării Creditorilor în vederea exprimării punctului de vedere cu privire la cererea de intrare în faliment.
Incheiere de sedinta din 09.05.2014Amână cauza pentru continuarea planului de reorganizare.
Incheiere de sedinta din 14.03.2014Amână cauza pentru continuarea planului de reorganizare.
Incheiere de sedinta din 17.01.2014Amână cauza pentru convocarea Adunării creditorilor în vederea exprimării punctului de vedere cu privire la cererea de intrare în faliment.
Incheiere de sedinta din 13.12.2013Amână cauza pentru continuarea planului de reorganizare aprobat.
Incheiere de sedinta din 15.11.2013Amână cauza pentru continuarea planului de reorganizare.
Incheiere de sedinta din 27.09.2013Amână cauza pentru continuarea planului de reorganizare.
Incheiere de sedinta din 05.07.2013Amână cauza pentru continuarea planului de reorganizare şi pentru achitarea ratelor restante aferente lunilor aprilie şi mai 2013.
Incheiere de sedinta din 14.06.2013Amână cauza pentru afişarea tabelului definitiv rectificat II al creanţelor.
Incheiere de sedinta din 26.04.2013Amână cauza pentru continuarea planului de reorganizare. Se formează dosarul având ca obiect contestaţie la tabelul definitiv al creanţelor formulată de creditorul Floari Cristian.
Incheiere de sedinta din 22.03.2013Amână cauza pentru continuarea planului de reorganizare şi pentru a se înainta adresă ăctre creditorul Floari Cristian.
Incheiere de sedinta din 22.02.2013Amână cauza pentru respectarea în continuare a planului de reorganizare aprobat.
În temeiul art. 101 din Legea nr. 85/2006, Confirmă planul de reorganizare a activităţii debitorului S.C. Interfood Prod Imex S.R.L.,cu sediul social în mun. Dr. Tr. Severin ,Calea Timişoarei nr.87 ,judeţul Mehedinţi , cod de identificare fiscală 5711780, număr de ordine in registrul comerţului J25/648/1994 . De la data pronunţării prezentei sentinţe activitatea debitorului este reorganizată şi devin incidente dispoziţiile art. 102 alin.1,2 din Legea nr.85/2006. Pune în vedere debitorului şi administratorului judiciar YNA CONSULTING SPRL să respecte prevederile art.103-106 din Legea nr.85/2006. Stabileşte termen de judecată la data de 14.12.2012 . Cu drept de recurs în 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 26.10.2012 la sediul Tribunalului Mehedinţi.
Amână cauza pentru a fi pusă în discuţie confirmarea planului de reorganizare.
CAMERA DE CONSILIU. Admite cererea. Confirmă administratorul judiciar desemnat de creditorii BRD, DGFP, precum şi onorariul de 3000 lei/lună (exclusiv TVA) pentru perioada de observaţie, de 3000 lei /lună (exclusiv TVA), la care se adaugă un onorariu de succes de 8%(exclusiv TVA)din creanţele recuperate de creditori indiferent de modalitatea de vânzare. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 14.09.2012.
Amână cauza pentru afişarea tabelului definitiv rectificat 1 al creanţelor.
Amână cauza pentru depunerea unui plan de reorganizare.
Admite acţiunea formulată de creditoarea B.R.D Groupe Societe Generale , cu sediul în mun. Dr. Tr. Severin ,b-dul Carol I nr. 55,judeţul Mehedinţi, pentru deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei S.C. Interfood Prod Imex S.R.L. Dr. Tr. Severin ,cu sediul social în mun. Dr. Tr. Severin , Calea Timişoarei nr. 87 ,judeţul Mehedinţi. În temeiul art. 33 alin. 6 din Legea 85/2006, Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei S.C. Interfood Prod Imex S.R.L. Dr. Tr. Severin ,cu sediul social în mun. Dr. Tr. Severin , Calea Timişoarei nr. 87,judeţul Mehedinţi,cod de identificare fiscală 5711780, număr de ordine in registrul comerţului J25/648/1994 . În temeiul art. 34 din Legea 85/2006. Desemnează administrator judiciar pe Yna Consulting S.P.R.L. , cu sediul în mun. Dr. Tr. Severin, str. Mărăşeşti nr. 18 , judeţul Mehedinţi , care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 20 din legea nr. 85/2006 cu o retribuţie ce se va stabili ulterior în funcţie de activitatea desfăşurată . În temeiul art. 61 din Legea 85/2006. Dispune notificarea deschiderii procedurii debitoarei, creditorilor, Oficiului Registrului Comerţului Mehedinţi, în vederea efectuării menţiunii, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă şi într-un ziar de largă răspândire naţională. În temeiul art. 62 din Legea 85/2006, Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de creanţă la 29.06.2012 . Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 20.07.2012. In temeiul art. 73 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 , Eventualele contestaţii pot fi formulate în termen de 5 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă a tabelului preliminar . Fixează termenul pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 03.08.2012 . Fixează termen pentru adunarea creditorilor la data de 25.07.2012 ,orele 9,00, la sediul administratorului judiciar Yna Consulting S.P.R.L. ,respectiv mun. Dr. Tr. Severin, str. Mărăşeşti nr. 18 , judeţul Mehedinţi . Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii de către administratorul judiciar. În temeiul art. 4 din Legea nr.85/2006, Dispune deschiderea de către debitoare a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuţiei ,contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Termen de judecată la 29.06.2012 . Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi,18.05.2012 .
Amână cauza pentru îndeplinirea procedurii de citare cu debitoarea.