R***** B* V***** G******
PetentPreschimbat termenul la 20.12.2012.
Admite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat ROTARU VICTOR GABRIEL. În baza art. 450 alin. 1 C.pr.pen. cu referire la art. 59 C.pen., dispune liberarea condiţionată a petentului condamnat ROTARU VICTOR GABRIEL în prezent deţinut în Penitenciarul Bucureşti Jilava, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 717/2012 emis de Tribunalul Bucureşti (sentinţa penală nr. 453/2012 a Tribunalului Bucureşti). Atrage atenţia petentului condamnat asupra dispoziţiilor art. 61 C.pen., privind cauzele de revocare a liberării condiţionate. În baza art. 192 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu care a asigurat asistenţa juridică a petentului condamnat, în cuantum de 100 de lei, se va vira din fondul MJ către Baroul Bucureşti. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la pronunţare pentru procuror şi pentru petentul condamnat. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.12.2012.