D**** C****** A********
ContestatorÎn temeiul dispoziţiilor art. 449, alin.1, lit.a din C.pr.pen., raportat la art.36 C.pen., cu referire la art.33, lit.a,b 34, lit.b C.pen., admite cererea de contopire a pedepselor, formulată de condamnat. Repune în individualitatea lor pedepsele componente ale pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 235/08.06.2012, pronunţată de Judecătoria Roman, după cum urmează: a) pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat,(faptă săvârşită la data de 14.12.2010), b) pedeapsa de 2 ani închisoare săvârşirea infracţiunii de furt calificat (faptă săvârşită la data de 03.05.2011); c) pedeapsa de 4 luni închisoare, aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 1372 din 09.06.2011, a Judecătoriei Botoşani. Constată că infracţiunea de furt calificat, în formă continuată (săvârşită la data de 31.05.2012, respectiv 14.06.2012), pentru care petentul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani prin sentinţa penală nr. 2497/07.09.2012, a Judecătoriei Iaşi este concurentă, fiind săvârşită în condiţiile concursului real de infracţiuni, cu infracţiunile indicate la lit.a şi b, pentru care petentul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 235/08.06.2012, pronunţată de Judecătoria Roman şi în stare de recidivă postexecutorie faţă de condamnarea de 4 luni închisoare, aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 1372 din 09.06.2011, a Judecătoriei Botoşani. În baza disp. art.39, alin.4, art.36 alin.2 din Codul penal rap. la art.33 lit.a),b şi art.34 lit.b) din Codul penal, contopeşte pedepsele cu închisoarea de la lit.a,b,c cu pedeapsa închisorii de 2 ani aplicată prin sentinţa penală nr. 2497/07.09.2012, a Judecătoriei Iaşi, condamnatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 6 luni. Total pedeapsă de executat pentru condamnat: 2 ani şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 36, alin.3 C.pen., deduce din pedeapsa aplicată petentului perioada deja executată, de la 13.01.2012 la 11.04.2012 şi de la 14.06.2012 la zi. Retrage mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2894/2012, emis de Judecătoria Iaşi în baza sentinţei penale 2497/07.09.2012, a Judecătoriei Iaşi şi mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 566/2012 din 19.06.2012, emis de Judecătoria Roman în baza sentinţei penale nr. 235/08.06.2012 şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. Cu recurs.
Hotarare 1015/2013 din 05.04.2013Amână pronunţarea la data 05.04.2013.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.03.2013Amână pronunţarea la data de 29.03.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.03.2013În vederea înaintării la dosarul cauzei a relaţiilor solicitate de la Judecătoria Botoşani, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 14.03.2013.
Incheiere de sedinta din 14.02.2013Pentru a se asigura prezenta contestatorului, amana judecarea cauzei si acorda termen la data de 14.02.2013
Incheiere de sedinta din 03.01.2013