R******* M****
InculpatÎn temeiul art. 86, alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, condamnă inculpatul R.M. LA pedeapsa închisorii de 1 an, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. În temeiul art.71 C.pen., pe durata executării pedepsei închisorii interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64, lit.a, teza a 2-a, lit.b C.pen. În baza art.81 C.pen.suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani. În temeiul art. 71, alin.5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei suspendă executarea pedepsei accesorii. În temeiul art.359 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 C.pen., a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate prin prezenta sentinţă şi executarea în întregime a acesteia. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat.
Hotarare 3293/2013 din 15.11.2013Amana pronunţarea la data de 15.11.2013.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.11.2013Amana pronunţarea la data de 12.11.2013.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.11.2013Amana pronunţarea la data de 07.11.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.10.2013Faţă de lipsa inculpatului, acorda termen la data de 24.10.2013.
Incheiere de sedinta din 26.09.2013În vederea administrarii probei testimoniale, amana judecarea cauzei si acorda termen de judecata la data de 26.09.2013.
Incheiere de sedinta din 20.06.2013În vederea administării probei testimoniale, amână judecarea cauzei ?i acordă termen la data de 20.06.2013.
Incheiere de sedinta din 09.05.2013Pentru a se audia martorii din lucrari amana judecarea cauzei si acorda termen la data de 09.05.2013
Incheiere de sedinta din 28.03.2013La cererea apărătorului ales al inculpatului, pentru a avea posibilitatea să studieze dosarul şi să pregătească apărarea, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 28.03.2013.
Incheiere de sedinta din 14.02.2013