M***** G**** A****
InculpatS* C***** A** I* S** S** G*******
Parte civilăS* T**** S** S** G*******
Parte civilăÎn baza art. 215 al.1 şi 2 C.pen. cu aplic. art. 41 al.2 C.pen. ( 15 acte materiale) şi cu aplic. art. 320/1 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul M***** G**** A****, la pedeapsa de 3 ani ( trei ani ) închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată. În baza art. 290 al.1 C.pen. cu aplic. art. 41 al.2 C.pen. ( 15 acte materiale ) şi cu aplic. art. 320/1 C.pr.pen. condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an ( un an ) închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată. În baza art. 85 C.pen. dispune anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 24/11.05.2011 a Tribunalului Covasna ( definitivă prin neapelare la 24.05.2011) , descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare şi repune în individualitate pedepsele de 2 ani închisoare şi 1 an şi 4 luni închisoare . În baza art. 86/5 C.pen. dispune anularea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 al.1 lit. a teza II, b , c C.pen. pe durată de 2 ani aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 111/25.05.2011 a Judecătoriei Tg. Secuiesc ( definitivă prin decizia penală nr. 1014/R/ 02.12.2011 a Curţii de Apel Braşov), descontopeşte pedeapsa rezultantă şi repune în individualitate pedepsele de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 al.1 lit.a teza II, b, c C.pen. pe durata de 2 ani, 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 al.1 lit.a teza II, b, c C.pen. pe durata de 2 ani, 9 luni închisoare, 3 ani închisoare, 3 ani închisoare. Contopeşte pedepsele de 3 ani închisoare, 1 an închisoare ( aplicate prin prezenta hotărâre), 2 ani închisoare şi 1 an şi 4 luni închisoare ( aplicate prin sentinţa penală nr. 24/11.05.2011 a Tribunalului Covasna), 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 al.1 lit.a teza II, b, c C.pen. pe durata de 2 ani, 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 al.1 lit.a teza II, b, c C.pen. pe durata de 2 ani, 9 luni închisoare, 3 ani închisoare, 3 ani închisoare ( aplicate prin sentinţa penală nr. 111/25.05.2011 a Judecătoriei Tg. Secuiesc) şi conform art. 34 al.1 lit. b C.pen., art. 35 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 al.1 lit.a teza II, b, c C.pen. pe durată de 2 ani. În baza art. 86/5 al.2 C.pen. rap. la art. 86/1 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe o durată de 6 ani ( şase ani ) ,ce constituie termen de încercare stabilit în condiţiile art. 86/2 C.pen., calculat conform art. 86/5 al.2 C.pen., de la data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 24/2011 a Tribunalului Covasna, respectiv de la data de 24.05.2011. În baza art. 71 al. 1 şi 5 C.pen. inculpatul pierde drepturile prevăzute de art. 64 al.1 lit. a teza II, b, c C.pen. , ca pedeapsă accesorie, executarea acestei pedepse fiind suspendată pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. În baza art. 86/3 C.pen. pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: • Să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Covasna; • Să anunţe ,în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile , precum şi întoarcerea; • Să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; • Să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 86/4 C.pen. a căror nerespectare atrage revocarea suspendării. Admite excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a părţii civile SC Tonia SRL, şi respinge pretenţiile civile formulate de aceasta , ca fiind formulate de o persoană fără capacitate de folosinţă. Obligă inculpatul la plata către partea civilă SC Comert Alf II SRL, a sumei de 12326,37lei- daune materiale, pentru prejudiciul produs şi respinge restul pretenţiilor civile formulate de aceasta, ca neîntemeiate. Dispune anularea înscrisurilor falsificate de inculpat, respectiv a celor 15 facturi fiscale aflate la filele 47, 65, 67, 74, 75, 76, 77, 78, 79, 80, 81, 82, 83, 84, 85 dosar parchet. Constată că prin sentinţele penale nr. 24/2011 a Tribunalului Covasna, respectiv nr. 111/2011 a judecătoriei Tg. Secuiesc ( astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 1014/2011 a Curţii de Apel Braşov) s-a dispus comunicarea dispozitivului sentinţelor penale către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi Administraţiei Finanţelor Publice a Municipiului Tg. Secuiesc , Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Covasna pentru efectuarea menţiunilor în cazierul fiscal al inculpatului. Obligă inculpatul la plata către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, va fi avansată Baroului Covasna din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Cu drept de Recurs în termen de 10 zile de la pronunţare şi de la comunicare cu părţile civile. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.04. 2013.
Hotarare 111/2013 din 23.04.2013Faţă de lipsa relaţiilor solicitate de la partea civilă SC Comerţ Alf II SRL, în vederea revenirii cu adresă în acest sens.
Incheiere de sedinta din 01.04.2013Faţă de lipsa relaţiilor solicitate de la administratorul părţii civile SC Comerţ Alf II SRL, se revine cu adresă în acest sens şi pentru efectuarea unui referat dee valuare psihosocial pe seama inculpatului.
Incheiere de sedinta din 05.03.2013Faţă de lipsa inculpatului, precum şi faţă de lipsa relaţiilor solcitate de la administratorul judiciar Info Dip Insolvency SRL, pentru revenirea cu adresă în acest sens.
Incheiere de sedinta din 05.02.2013În vederea emiterii unei adrese către partea civilă Sc Comerţ Alf II SRL prin lichidator judiciar Info-Dip Insolvency SRL.
Incheiere de sedinta din 14.01.2013Pentru citarea părţilor civile prin lichidatorul, respectiv administratorul judiciar.
Pentru ataşarea sentinţelor penale nr. 111/25.05.2011 pronunţată de Judecătoria Tg. secuiesc şi nr. 24/11.05.2011 pronunţată de Tribunalul Covasna şi pentru revenirea cu adresă către ORC de pe lângă Tribunalul Covasna cu solicitarea să comunice administratorii judiciari ori, după caz, lichidatorii judiciari ale celor două părţi vătămate.
Faţă de cererea de amânare a judecării cauzei formulată de către inculpat.