B**** D*******
ReclamantS**** I***
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamantul B**** D******* împotriva pârâtului S**** I*** , astfel cum a fost precizată ulterior. Obligă pârâtul la încheierea în formă autentică a contractului de vânzare – cumpărare cu privire la imobilele situate administrativ în Crăieşti nr.237/C şi anume teren în suprafaţă de 1647 mp.înscris în CF 1945 Crăieşti şi casă de locuit compusă din 3 camere ,1 bucătărie ,2 cămări de alimente ,1 antreu şi 1 verandă la parter , pivniţă la subsol precum şi anexe gospodăreşti. , în caz contrar prezenta hotărâre ţinând loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Dispune înscrierea imobilelor în cartea funciară în favoarea reclamantului ,potrivit propunerilor efectuate de experţii Misăraş Flaviu şi Kocs Ludovic în cuprinsul rapoartelor de expertiză efectuate în cauză ,aflate la filele 53-75 dosar şi care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi ,12.12.2012.
amână pronunţarea la data de 12.12.2012
Apreciind întemeiată cererea de amânare a cauzei formulată de reclamant prin avocat, urmează să o admită, să dispună amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată, pentru a da posibilitate acestuia să formuleze precizare de acţiune în sensul celor menţionate la acest termen de judecată şi să facă dovada achitării diferenţei taxei judiciare de timbru în sumă de 20 lei
amână cauza pentru a lua cunoştinţă de raportul de expertiză
amânat în vederea completării onorariului de expert
amânat pentru administrare de probe
amânat pentru administrare de probe