P******* C**********
ReclamantS* C****** M****** M****** S**
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei. Respinge acţiunea.
Hotarare 13668/2013 din 16.10.2013Amână pronunţarea la data de 16.10.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.10.2013În vederea asigurării respectării principiului continuităţii completului de judecată, instanţa consideră necesar a se amâna judecarea cauzei
Incheiere de sedinta din 12.06.2013Faţă de proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, solicitată de către reclamantă, prin apărător, instanţa apreciind că este concludentă, pertinentă şi utilă solutionării cauzei, în temeiul art. 167 alin.1 C.p.c. urmează a o încuviinţa; În virtutea rolului activ în materie probatorie, în temeiul art. 129 alin. 5 C.p.c. si art. 167 alin. 1 C.p.c., instanţa urmează a încuviinţa, din oficiu, proba cu interogatoriul pârâtei, apreciind că este concludentă, pertinentă şi utilă solutionării cauzei, cu atât mai mult cu cât nu a fost depusă la dosar din partea pârâtei întâmpinare prin care să-şi exprime un punct de vedere cu privire la acţiunea formulată de reclamantă şi a pune în vedere reclamantei, prin apărător, să formuleze şi să depună la dosarul cauzei în termen de 5 zile interogatoriul propus a fi luat pârâtei, în vederea comunicării acestuia şi pentru a da posibilitate reclamantei, prin apărător, să facă dovada că veniturile realizate din contractul de închiriere reprezintă venituri publice, consideră necesar a se amâna judecarea cauzei şi a proroga discuţia cu privire la taxa de timbru la termenul de judecată ce se va acorda, după ce reclamanta va face dovada că veniturile realizate din contractul de închiriere reprezintă venituri publice
Incheiere de sedinta din 17.04.2013Având în vedere susţinerile reclamantei, prin apărător, instanţa urmează a proroga discuţia cu privire la taxa judiciară de timbru aferentă cererii de chemare în judecată la termenul de judecată ce se va acorda şi a pune în vedere reclamantei, prin apărător, să indice temeiul de drept raportat la acest aspect ; Faţă de cererea de acordare a unui nou termen de judecată, formulată de pârâtă şi având în vedere că este prima cerere formulată în acest sens, instanţa, apreciind cererea ca fiind întemeiată, în temeiul art. 156 alin. 1 C.p.c., urmează a o încuviinţa şi consideră necesar a se amâna judecarea cauzei
Incheiere de sedinta din 20.02.2013